Știri

Știri

Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, Ediţia a VIII-a, 12-13 mai 2022

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară şi Alianţa Franceză din Suceava, sub egida Ministerului Educaţiei, organizează, în perioada 12-13 mai 2022, cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, în format hibrid. Salonul de carte se bucură, la această nouă ediţie, de o
Știri

Cea de-a VI-a ediție a Simpozionului Contribuția bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc, organizat de Biblioteca USV

 Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Asociaţia Bibliotecarilor din România – A.B.R., Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT., Casa Corpului Didactic „George Tofan” și Inspectoratul Școlar Județean din Suceava, organizează, în data de 11 mai 2022, cea de-a VI-a ediţie a Simpozionului național cu participare internațională CONTRIBUȚIA BIBLIOTECII LA AFIRMAREA DIVERSITĂȚII
Știri

Lecţii din criză şi perspective ale educaţiei STEM, dezbătute de peste 250 de profesori şi cercetători în cadrul Conferinței Naționale a Comunității ,,Educație pentru Științe”

Peste 250 de profesori şi cercetători au participat, între 28-30 aprilie 2022, la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Comunității Educație pentru Știință. Ediția de anul acesta s-a desfășurat la Suceava, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, și a avut drept temă centrală lecțiile învățate în ultimii trei ani, sub titlul
Știri

Facultatea de Medicină și Științe Biologice (FMSB) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează Examenul Național de Dietetician Autorizat

Facultatea de Medicină și Științe Biologice (FMSB) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în baza Legii 256 din 2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, organizează, în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România (CDR), examenul la nivel național pentru obținerea statutului de dietetician autorizat.  Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este una din puținele
Știri

USV a intrat în clasamentul mondial Times Higher Education – Impact Ranking

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost selectată în clasamentului mondial Times Higher Education (THE) - Impact Rankings, Ediţia 2022. În acest top internaţional al universităţilor publicat în data de 27 aprilie 2022 au fost incluse primele 1406 instituţii de învăţământ superior la nivel global, reprezentând 106 țări ori regiuni. USV se numără
Știri

Fabulinus, trupa de teatru a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și a Casei de Cultură a Studenților Suceava, invită publicul sucevean la o nouă premieră

Spectacolul „LOVE ME TINDER”, de Kata Győrfi, în regia lui Cosmin Panaite, va avea prima reprezentaţie cu public vineri, 15 aprilie, la ora 19.00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt”, cu prezenţa dramaturgului în sală.  Textul spectacolului a fost scris de către Kata Győrfi, în anul 2017, în cadrul programului de dezvoltare a dramaturgiei contemporane româneşti „Drama
Știri Uncategorized

USV, premii la Cadet INOVA ’22

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a organizat, în perioada 07-09 aprilie 2022, Salonul Internaţional al Inovării și Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti „Cadet INOVA ’22” – ediția a VII-a. Dintre cele peste 50 de lucrari înscrise de tinerii cercetători din 6 țări, 28 s-au calificat în faza finală a competiției. Toate cele 5 lucrări propuse
Arhiva Negustorul de cuvinte Știri

Negustorul de Cuvinte – Mădălin Armeanu

În această ediție a emisiunii „Negustorul de Cuvinte” invitat este Mădălin Armeanu de la PC Garage TV, unul dintre pionierii celei mai mari comunități de pasionați de gaming și tehnologie din România. Am stat la vorbă aproape 2 ore. Jocuri video, calculatoare, telefoane, laptop-uri, procesoare și plăci video au fost câteva dintre subiectele abordate în