Știri

Știri

Echipele FIESC, aur și argint la EuroINVENT 2022

În perioada 26-28 mai 2022, s-a desfășurat ediția a XIV-a a European Exhibition of Creativity and Innovation EUROINVENT 2022, care a promovat peste 500 de invenții şi proiecte de cercetare, cu autori din peste 20 de țări, precum: Polonia, Canada, China, Croația, Hong Kong, India, Indonezia, Iran, Japonia, Iordania, Coreea, Malaysia, Maroc, R. Moldova, Filipine,
Știri

Performanțele echipelor de handbal masculin ale CSU

Secția de handbal masculin a Clubului Sportiv Universitar din Suceava a încheiat competițiile și a intrat în vacanță cu toate obiectivele realizate. CSU Suceava este unul dintre puținele cluburi sportive din România care, în fiecare an, înscriu în competițiile oficiale echipe de la toate categoriile de vârstă și se remarcă prin performanțe deosebite. În acest
Știri

Studenți FIA, aur și bronz la EuroINVENT 2022

În perioada 26-28 mai 2022, studenți și cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au participat la cea de-a XIV-a ediție a Salonului de invenții EuroINVENT, care a avut loc la Iași. Echipele USV au prezentat două brevete, după cum urmează:  Înghețată funcțională cu conținut redus
Știri Uncategorized

Echipă USV, câștigătoare a premiului Best Business Plan

Miercuri, 25 mai a.c., Junior Achievement România a organizat, on-line, finala națională a celei mai importante competiții de antreprenoriat pentru studenți, Company of the Year 2022. Dintre cele 300 de echipe înscrise în competiție (secțiunile elevi și studenți), în urma parcurgerii mai multor etape, echipa Broken Tape de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Știri

Studenți FMSB, colaborare cu DSP Suceava

În perioada octombrie 2021 - martie 2022, 23 de studenți din cadrul Facultății de Medicină și Științe Biologice, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, de la programele de studii Asistență medicală generală, Nutriție și dietetică, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, s-au implicat în activități desfășurate în cadrul Direcției Județene de Sănătate Publică Suceava.  În baza convențiilor de
Știri

Cărți donate bibliotecilor din regiunea Cernăuți

În cadrul colaborării fructuoase dintre Biblioteca Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava şi Societatea Bibliotecarilor Bucovineni din Cernăuți, avându-l ca Preşedinte pe domnul Vladimir Acatrini, o donaţie de carte şi revistă a fost transmisă către bibliotecile din regiunea Cernăuţi, conţinând peste 350 de volume şi periodice, româneşti şi străine, din diverse domenii ale cunoaşterii: istorie,
Știri

Concursul Internaţional Studenţesc de Calculatoare „HARD & SOFT” ediţia a XXVII-a

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din  Suceava organizează,  în perioada 23  - 28 mai 2022, Concursul Internaţional Studenţesc de Calculatoare HARD & SOFT, aflat la cea de-a XXVII-a ediţie. Concursul se reia după o pauză de doi ani, în care desfășurarea acestuia nu a fost posibilă din
Știri

Noaptea Europeană a Muzeelor la USV, peste 3000 de participanți

Peste 3000 de vizitatori au participat sâmbără, 14 mai a.c., la activităţile organizate gratuit de Observatorul Astronomic şi Planetariul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor. Acțiunea a început la ora 17.00 şi s-a finalizat după miezul nopţii, cuprinzând programe de planetariu, observații astronomice solare şi nocturne, proiecții de
Știri

Sesiunea națională pentru comunicări științifice Economie europeană – Prezent și perspective

În intervalul 12-13 mai 2022, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) se desfășoară Sesiunea națională pentru comunicări științifice - Economie europeană - Prezent și perspective, organizată de Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri, în parteneriat cu Asociaţia Facultăţilor de Economie din România, Centrul de Cercetări și Resurse în Turism, Centrul de Cercetare în