Uncategorized

USV, medaliată la Salonul de Inventică INOVA – BUDI UZOR

În perioada 9–11 noiembrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-a 42-a ediție a Salonului de Inventică INOVA – BUDI UZOR, care s-a desfășurat în Osijek, Croația. Aflată sub egida World Invention Intellectual Property Associations, expoziția a reunit peste 500 de invenții, dintre care 30 au aparținut inventatorilor români. Din

Știri

Zeii din Egipt la Suceava. Ne pregătim de Balul Bobocilor USV 2017!

Miercuri, 29 noiembrie 2017, începând cu ora 19:00, Asociația Studenților din Universitatea Suceava, în parteneriat cu Universitatea“Ștefan cel Mare”și Casa de Cultură a Studenților Suceava, organizează Balului Bobocilor USV 2017. Locația evenimentului va fi, ca de obicei, Casa de Cultură a Sindicatelor. Tema din acest an este „Gods of Egypt” iar protagoniști sunt 10 perechi

Știri

Vernisajul expoziţiei „Zmeul pestriț”, la USV

 Miercuri, 15 noiembrie 2017, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților, organizează vernisajul expoziţiei „Zmeul pestriț”, activitate cuprinsă în cadrul proiectului „Zmeu în zbor”. Evenimentul se adresează în special studenților și are ca obiective dezvoltarea potențialului creator, creșterea încrederii

Știri

Curs de pregătire DELF, la Biroul Francez

Într-un comnunicat de presă emis de Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava se arată că “miercuri, 15 noiembrie 2017, începând cu ora 17:00, la Biroul Francez se va desfășura, timp de o oră, cursul de pregătire DELF, cu tema L’environnement/l’écologie, susținut de lectorul nostru francez Margot Berthelin, împreună cu doamna profesor Tamara Sabin. De la

Știri

Profesorul Adrian Graur, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Ilmenau

Parcursul profesional al domnului profesor univ.dr.ing. Adrian Graur, Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în perioada 2004-2012, s-a bucurat de o apreciere constantă atât pe plan național, cât și internațional, domnia sa fiind distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți și al Universității Tehnice a Moldovei

Arhiva Historia Plus

Ceai. Protest. Independență

Pe 16 decembrie 1773, apele înnegrite ale portului Boston aduceau primul semn privind faptul că situația în Lumea Nouă era pe cale să se schimbe. Așa-zisul „Ceai de la Boston”, prin care americanii au protestat – prin distrugerea unei încărcături de ceai – împotriva metropolei britanice este conisderat primul pas al Revoluției Americane, prin care

Arhiva Viață de student

Despre CAST în emisiunea Viață de student

În cadrul emisiunii „Viață de student”, am discutat cu studenții Eduard Wilhem, Luiza Alexandra și Loredana Bratu despre clubul de antreprenoriat. Studenții au declarat că acest proiect, în principal îndeplinește funcția de dezvoltare și promovare. A pornit chiar de la aceste principii în contextul dezvoltării economiei de piață în profil regional. Sunt studenți model care

Arhiva Vocea USV

Despre ,,Francofonia în comunitate”, cu prof. Univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu

  Biroul Francez, unul dintre proiectele francofone destinate comunității sucevene, susținut de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean  și Consiliul Județean, și-a  reluat activitatea miercuri, 18 octombrie 2017, ora 18, la Casa Prieteniei, cu proiecția comediei “Qu’est-ce qu’on a fait au bon Dieu?”, un film ce abordează o temă de mare actualitate,

Știri

USV, medaliată cu aur și argint la iENA 2017

În perioada 2 – 5 noiembrie 2017, la Nürnberg (Germania), s-a desfășurat Salonul internațional de inventică iENA – 2017, cea mai prestigioasă manifestare în domeniu. Ediţia din acest an a Salonului s-a bucurat de participarea a 31 de ţări, care au prezentat peste 800 de invenții. La secțiunea dedicată universităților, în care s-au înscris 37