Teatrul Studențesc Fabulinus plănuiește un an universitar plin de evenimente

Teatrul studențesc Fabulinus a început anul universitar în plin, cu trei castinguri organizate și cu noi planuri de activități. Noua trupă este în formulă de 9 tineri actori talentați, studenți ai Universității Ștefan Cel Mare din Suceava.

Regizorul trupei de teatru, actorul Teatrului Municipal Matei Vișniec, Cosmin Panaite a vorbit în cadrul emisiunii Dincolo de Microfon despre castingurile care au fost organizate dar și despre noua formulă a trupei de teatru.

”La preselecții au fost prezenți mai mult de 25 de studenți.Preselecția s-a desfășurat în 3 seri. În anunț am lăsat să se înțeleagă că mi-aș dori ca ei să își pregătească un monolog sau o poezie sau un cântec. Am avut și un interviu în care participanții au fost întrebați ce anume au mai citit înafară de programa școlară. Cred că e important ca omul să aibă un reper cultural” a menționat Cosmin Panaite.

 

În ceea ce privește activitatea următoare, Trupa de teatru Fabulinus va pune în scenă în acest an universitar două spectacole, în regia lui Cosmin Panaite. Primul spectacol va apărea în luna ianuarie, sub numele de ”Pisica verde„  iar repetițiile pentru punerea în scenă sunt în toi.