Recent, programul de studii de licență Limba și literatura ucraineană – Limba și
literatura modernă (franceză /engleză) / Limba şi literatura română, un program cu
tradiție în oferta educațională a Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, a fost evaluat
de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Cu acest
prilej, membrii comisiei de evaluare au constatat calitatea activităților didactice, bazei
materiale și a cercetării științifice aferente programului, elemente care au condus către
adoptarea deciziei de menținere a acreditării pentru acest program de studiu. Pe lângă
Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, în țară mai există doar alte două centre
universitare cu programe de studiu dedicate limbii ucrainene: Universitatea din București și
Universitatea ,,Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Susținută de Ministerul Educației și beneficiind de implicarea Uniunii Ucrainenilor
din România, specializarea se adresează atât etnicilor ucraineni din zonă, cât și celor
interesați de cultura țării vecine. Studierea limbii ucrainene se face atât la nivel începător,
cât și la nivel avansat, împreună cu o limbă modernă (franceză/engleză) sau cu limba
română. Absolvenții acestui program de studiu au numeroase posibilități de angajare:
învățământ, companii multinaționale și naționale, diplomație, poliția de frontieră, birouri de
traduceri, radio și televiziune, edituri etc.
În sesiunea de admitere din acest an, programului de Limba și literatura ucraineană
– Limba și literatura modernă (franceză /engleză) / Limba şi literatura română îi sunt
repartizate 35 de locuri, dintre care 15 sunt locuri fără taxă, iar 5 sunt pentru candidații din
categoria români de pretutindeni.