Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, premiul Opera Omnia al ARDUF

E.B. Steiciuc

În data de 9 decembrie, doamna prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, cadru didactic și coordonator de doctorat în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a primit premiul Opera Omnia din partea ARDUF (Asociația Română a Departamentelor Universitare Francofone), în semn de recunoaștere a prestigiului profesional și a contribuției semnificative pe care dumneaei a avut-o în promovarea francofoniei în mediul universitar național, dar și internațional.

Prix Opera Omnia_Steiciuc_scanat

Elena-Brândușa Steiciuc este o personalitate marcantă a comunității academice sucevene, care a reușit să se remarce prin promovarea asiduă a limbii și culturii franceze în mediul universitar românesc.  Începând cu anul 2010, aceasta este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, membru al Societății Scriitorilor Bucovineni, membru fondator și președinte, între anii 2007-2018, al Asociației Române a Departamentelor Universitare Francofone, precum și al altor organizații și asociații profesionale.

Activitatea publicistică doamnei profesor Steiciuc este una impresionantă, cu 46 de volume în calitate de autor unic sau colaborator, cotate de CNCSIS (Consiliul National al Cercetării Științifice din Învățământul Superior), precum și numeroase articole științifice publicate în reviste naționale și internaționale de prestigiu. Totodată, Elena-Brândușa Steiciuc a făcut parte din peste 15 proiecte de cercetare științifică, reușind să fie inițiatoare a mare parte dintre acestea și să contribuie semnificativ la crearea unor legături strânse de colaborare cu instituții de învățământ superior din Noua Zeelandă, Canada, Maroc sau Camerun. 

De asemenea, pentru întreaga activitate profesională, cât și pentru meritele deosebite aduse culturii bucovinene, în data de 22 aprilie 2021 i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al orașului Suceava.

Menționăm faptul că ARDUF a fost înființată în anul 2007, la Brașov, ca parte a Organizației Internaționale a Francofoniei. Printre obiectivele principale ale asociației se numără: crearea și sprijinirea unei colaborări mai strânse între profesorii universitari de limbă franceză, în vederea realizării unui curriculum unitar la nivel național; încurajarea activității de cercetare științifică a membrilor departamentelor de studii franceze, prin colaborarea cu cercetători și instituții din țară și străinătate, în special cu cei din comunitatea francofonă, precum și sprijinirea activităților menite să promoveze la nivel internațional limba, literatura, cultura și civilizația franceză.