Departamentul de Științe Umane și Social-Politice din cadrul Facultății de Istorie și Geografie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează, cu ocazia celor 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor (25 noiembrie – 10 decembrie), evenimentul intitulat Spargerea tăcerii în combaterea violenței împotriva femeilor și a fetelor. Vocea ta – Ce faci cu ea?, care va avea loc în data de 7 decembrie, de la ora 14.00, în Aula din corpul E.
Evenimentul își propune să contribuie la seria de manifestări derulate la nivel mondial pe această temă și să semnaleze publicului larg aspecte privind prevenirea violenței domestice, formele acesteia și modalități de acțiune pentru sprijinirea victimelor.
Invitat special este doamna dr. Nina Smart, specialist în sociologie, delegată a Organizației Soroptimist International la ONU. Dumneaei organizează, în parteneriat cu Misiunea României la ONU, evenimente de mare amploare în cadrul Comisiei pentru Statutul Femeii.
La acest eveniment, organizatorii au ca partener organizația Soroptimist Internațional Suceava, care își va prezenta activitățile desfășurate și anumite proiecte sociale derulate pe tema violenței împotriva femeilor.
Evenimentul va contribui la dezvoltarea profesională a studenților de la programele de studii din domeniile Asistență Socială (licență și master), Resurse Umane (licență) și Drept. La manifestare sunt așteptați să participe și studenți de la alte specializări, interesați de tematica dezbătută.
Persoane de contact: lector univ. dr. Geta Mitrea (geta.mitrea@usv.ro) și conf. univ. dr. Cristina Cormoș (cristina.cormos@atlas.usv.ro).