Știri

Știri

Elevi din cinci județe au participat la Concursul „Student pentru o zi”, organizat de USV

Sâmbătă, 29 martie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cea de-a XIV-a ediție a Concursului interjudețean pentru liceeni „Student pentru o zi”.  Această etapă, destinată claselor a XII-a, a reunit aproape 500 de participanți (elevi și profesori coordonatori), din licee și colegii din județele

Știri

Echipele Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au participat cu succes la Hackathon-ul Innovation Labs 2025

În perioada 22-23 martie a.c., trei echipe ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) — BlueMix Motion, Liftiq și Refill — au participat la Hackathon-ul Innovation Labs 2025, care s-a desfășurat la Iași. La finalul competiției, echipele sucevene au fost ierarhizate între primele 17 din cele 37 de înscrise inițial, evidențiindu-se prin soluțiile lor

Știri

Vizită de studiu la Ambasada SUA din București și la Comisia Fulbright România

Joi, 27 martie a.c., un grup de studenți de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), anul III, de la specializările de Limba și literatura engleză, principal și secundar, au efectuat o vizită de studiu la Ambasada SUA din București și la Comisia Fulbright Româno-Americană.

Știri

O petrecere altfel: „Papiloma Student Party” – premieră la USV

Casa de Cultură a Studenților și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava invită publicul la o experiență teatrală provocatoare și actuală: joi, 3 aprilie 2025, de la ora 19:00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” va avea loc premiera spectacolului „Papiloma Student Party”, o creație a Teatrului Studențesc Fabulinus. Scrisă de Alina Pietrăreanu și regizată de

Știri

USV, lider național la solicitările de brevete europene

Indicele de Brevete 2024, publicat astăzi de Oficiul European de Brevete (EPO), arată că, la nivel mondial, inovația a continuat să prospere. În contextul înregistrării unei creșteri a numărului de cereri pentru brevete la nivelul țării noastre, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), este, pentru al doilea an consecutiv, lider în ceea ce privește

Știri

Facultatea de Inginerie Alimentară a organizat un concurs pentru liceeni

Vineri, 14 martie a.c., Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava, a organizat concursul „Alimentele tradiționale, între moștenire și inovare”. Participanții au fost elevi de la nouă licee din județele Suceava, Neamț și Botoșani, organizați în 26 de echipe, care au pregătit

Știri

„Student pentru o zi” 2025, clasele a XII-a

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava reamintesc elevilor de clasa a XII-a că înscrierile la concursul interjudețean „Student pentru o zi” se încheie pe 17 martie a.c. Competiția, ajunsă la ediția a XIV-a, le oferă liceenilor șansa de a experimenta viața de student la USV, de a interacționa cu viitorii

Știri

Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării oferă cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat la Limba și literatura română

Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava vine în sprijinul elevilor de clasa a XII-a cu un program de pregătire pentru examenul de bacalaureat la Limba și literatura română, printr-o serie de cursuri susținute de cadre didactice universitare. Pentru anul universitar 2024-2025, acest program va avea loc

Știri

Pe drumul de cărămizi galbene: Vrăjitorul din Oz prinde viață la USV

Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava invită publicul de toate vârstele la spectacolul de teatru „Vrăjitorul din Oz”, o adaptare scenică a celebrei povești scrise de L. Frank Baum. Evenimentul va avea loc pe 19 martie 2025, în Auditorium „Joseph Schmidt”, cu două reprezentații programate la orele 16:00