Laboratorul de Gamificarea educației din cadrul USV a desfășurat în luna ianuarie proiectul de cercetare Jocuri, emoții și învățare. Obiectivul studiului de față este de a investiga legătura dintre jocurile jucate de tineri adulți (online și/sau offline), abilitățile socio-emoționale și strategiile de învățare utilizate în perioada studenției.
La acest studiu au participat peste 800 de studenți ai Universității Ștefan cel Mare din Suceava. Membrii laboratorului doresc să le mulțumească acestora pentru participare.
Studenții participanții la acest studiu au avut posibilitatea de a participa la o tombola pentru a câștiga o Consola Xbox Series S 512GB, oferită de partenerul laboratorului, ASSIST Software. În urma extragerii desfășurate pe 1 februarie 2023, Bejinariu Cărăbuș Ionela Cătălina, studentă în anul întâi la Facultatea de Drept și Științe Administrative este câștigătoarea premiului.
Astăzi, 2 februarie 2023, membrii laboratorului împreună cu prorectorului universității, prof. univ. dr. Mihai Dimian , directorul proiectului USV Digital și reprezentanta Assist Software, Marketing Manager, Cătălina Micliuc au înmânat premiul Cătălinei.
Laboratorul de Gamificarea educației (Educație prin Jocuri Digitale) a fost fondat în cadrul proiectului „USV DIGITAL – Universitate digitalizată, Studenți conectați la profesii emergente, Viitor durabil” aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4168/30.06.2022 în cadrul apelului Granturi pentru digitalizarea universităților – din Componenta 15 – Educație a Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Reforma 5: Adoptarea cadrului legislativ pentru digitalizarea educației, Investiția 16: Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului.
Obiectivul general al acestui proiect este de a crea un centru digital inovator prin abordarea tehnologiilor avansate în vederea creării condițiilor pentru lucrul în echipă în spațiul virtual, actualizarea/adaptarea conținuturilor și îmbunătățirea comunicării dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și studenții săi.