Protest istoric, la care au participat peste 600.000 de cetățeni

Ordonanța de Urgență, privind grațierea unor pedepse, a scos în stradă mii de oameni, în acest sfârșit de săptămână, atât sâmbătă, cât și duminică. Oamenii și-au strigat nemulțumirile chiar și după ce s-a luat în calcul abrogarea OUG 13/2017.

Mulți spun că au câștigat doar o bătălie dintr-un război pe care îl vor continua până când toți cei implicați în scrierea și aprobarea Ordonanței 13 vor renunța la funcțiile pe care le au.

Protest a fost și la Suceava, unde s-au adunat câteva sute de persoane, în fața Palatului Administrativ, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile.

Protestatarii au purtat cu ei pancarte cu mesaje foarte subtile și de impact, pe care se puteau citi clar mesaje ca: ,,Vrem o țară pentru copii noștri, nu pentru penalii voștri”, ,,În democrație, hoții stau la pușcărie” sau ,,Ieșiți din casă, dacă vă pasă”.  În grupurile protestatarilor au fost  mulți tineri, părinți, dar și copiii acestora, care au fost însoțiți pe tot parcursul traseului de jandarmi. Mulțimea a fost mulțumită de comportamentul acestora, iar drept mulțumire a scandat: ,,Jandarmeria, jos pălăria!”

O parte dintre cei care au ieșit în stradă au spus că nu mai au încredere în Guvernul Grindeanu, solicitând demisia acestuia și făcându-l responsabil, alături de președintele PSD, Liviu Dragnea, pentru criza politică și socială din ultimele zile. În schimb, organizatorul acțiunii Alexandru Istrate a precizat că nu are revendicări politice de genul schimbării Guvernului sau alegeri anticipate.

Manifestația de aseară a înregistrat cea mai mare participare comparativ cu serile din zilele precedente ale săptamanii, fiind și cel mai însemnat protest după Revoluția din 1989.

În zilele următoare, protestele ar putea continua, având în vedere faptul că autorizația pentru această manifestare este valabilă până pe 13 februarie, dar asta depinde de situația din țară.