Workshop cu participare internațională la Facultatea de Ştiinte Economice şi Administraţie Publică

 

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociaţia Română de Ştiinţe Regionale, a organizat worksop-ul cu participare internațională “Tourism and Regional Development” care a reunit personalități din mediul universitar, profesori și cercetători din România și din străinătate. Invitați  speciali au fost Peter Nijkamp, Free University of Amsterdam, Olanda, fost președinte al Asociației Europene de Științe Regionale, precum și fost președinte al Asociației Internaționale de Științe Regionale, Karima Kourtit, Royal Institute of Technology, Stockholm, Suedia, director executiv a Academiei de Științe Regionale, Daniela Luminița Constantin, ASE Bucuresti, președinte al Asociației Române de Științe Regionale, Romeo-Victor Ionescu, Universitatea “Dunărea de Jos Galați”, prim vice președinte al Asociației Române de Științe Regionale.

p1

În cadrul workshop-ului, tineri cercetători, postdoctoranzi, doctorazi,  precum și masteranzi de la programul de studiu in limba engleza Planning of New Tourism Products and Destination Management au dezbatut diverse fațete ale turismului cu implicațiile lui în viața economică și socială.

Evenimentul, care a avut o abordare științifică și practică, s-a desfășurat pe data 25 noiembrie la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava și pe 26 noiembrie la Chernivtsi Trade and Economics Institute, Cernăuți, Ukraina și la Yuriy Fedkovich Chernivtsi National University. Tema workshop-ului a încurajat discuțiile referitoare la rolul turismului în dezvoltarea economică și socială, cooperarea între universităţi, operatorii de turism, autorităţi locale, agenţi economici din domeniul turismului, în vederea dezvoltării turismului şi promovării eficiente a potenţialului existent. La nivel mondial, turismul este o branşă în creştere şi generează creştere economică în ţările sau regiunile în care este dezvoltat.