Valentin Popa, rectorul USV: ,, Avem un nou an universitar cu foarte mulți studenți străini”

Peste 9000 de studenți au început un nou an universitar la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, conducerea USV spune că ,,această admitere a fost una dintre cele mai bune din ultimii ani. Un nou an universitar cu mai multe locuri bugetate, mai mulți studenți străini și noi specializări. Prezent la conferința de presă organizată de USV a fost rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, subiectul discuției fiind însăși colaborarea dintre cele două universități.

Rectorul Valentin Popa a precizat că internaționalizarea Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava s-a materializat, și în acest an, în cele 11 programe noi de studiu în dublă diplomă, realizate în parteneriat cu cinci universități din trei țări, Republica Moldova, Ucraina și Spania. Dintre acestea, în noul an universitar se demarează cinci noi programe de master în dublă diplomă cu Universitatea Tehnică a Moldovei, universitate care a devenit, astfel, principalul partener în domeniul programelor în dublă diplomă.

La rândul său, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ. dr. Viorel Bostan, a menționat că parteneriatul între universități este foarte important și că Universitatea din Suceava a avut un rol esențial în dezvoltarea Universității din Republica Moldova.