În perioada 25 – 27 mai 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la European Exhibition of Creativity and Innovation – EUROINVENT 2017, eveniment care s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași. Ediția din acest an a avut cea mai numeroasă participare internațională de până acum: Croația, Egipt, Indonezia, Portugalia, Iran, Irak, Malaezia, Polonia, Spania, Coreea, Turcia, Taiwan, Qatar, Statele Unite ale Americii, Macedonia, Marea Britanie etc. În cadrul celor 3 zile, și-au expus lucrările și câteva universități din țară: Universitatea Politehnica București, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași și Universitatea din Craiova.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat cu 13 invenții ale doctoranzilor și cadrelor didactice din cadrul Departamentului de Electrotehnică al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Lucrările au fost prezentate pe întreaga perioadă de desfășurare a salonului, juriului și celor interesați, de către șef lucrări. dr. ing. Contantin Ungureanu, Dr. ing. Ilie Nițan, Drd. ing. Adrian Romanescu și profesor universitar dr. ing. Dan Milici. Îmi revine deosebita plăcere de a vă aduce la cunoștință faptul că Marele premiu al Salonului EUROINVENT 2017 a fost decernat unui grup de doctoranzi și cadre didactice din cadrul FIESC, pentru prototipul ACTUATOR HELIOTERMIC, aparținând echipei Adrian Romanescu, Mihaela Poienar, Ovidiu Tanța, Ilie Nițan, Elena Olariu și Dorel Cernomazu. În urma jurizării celor 13 invenții participante, au fost obținute diplome și medalii Euroinvent, după cum urmează: 9 medalii de aur, 1 medalie de argint și 2 medalii de bronz.
MEDALII DE AUR
1.Dumitru Cernușcă, Valentin Popa, Adrian Graur, Mihaela Poienar, Dan Milici, IIie Nițan pentru Micropompă electrochimică.
2.Dumitru Cernușcă, Mihai Dimian, Mihaela Poienar, Mariana Milici, Sergiu Pața pentru Micropompă electromecanică pentru vid și presiune.
3.Dorel Cernomazu, Mariana Milici, Dan Milici, Cristina Prodan, Mihai Rață, Corneliu Buzduga, Elena Olariu, Ilie Nițan pentru Releu de gaze
4.Dumitru Cernușcă, Valentin Popa, Adrian Graur, Mihaela Poienar, Dan Milici, Adrian Romanescu, Mihaela Poienar, Mihai Cenușă, Sergiu Pața, Elena Olariu, Constantin Ungureanu, Cezar Popa, Mariana Milici pentru Actuator heliotermic cu bimetal.
5.Dumitru Cernusca, Mihaela Poienar, Dan Milici, Sergiu Pața, Constantin Ungureanu pentru Stand de încercare.
6.Adrian Romanescu, Mihaela Poienar, Mihai Cenușă, Dumitru Cernușcă, Sergiu Pața, Elena Olariu, Constantin Ungureanu, Ilie Nițan, Dan Milici pentru Actuator heliotermic cu bandă bimetalică.
7.Adrian Romanescu, Mihaela Poienar, Mihai Cenușă, Dumitru Cernușcă, Sergiu Pața, Ilie Nițan, Cezar Popa, Dan Milici, Gheorghe Pentiuc pentru Actuator liniar cu bimetal.
8.Dorel Cernomazu, Mihaela Poienar, Adrian Romanescu, Ovidiu Tanța, Elena Olariu pentru Actuator heliotermic.
9.Dorel Cernomazu, Leon Mandici, Adrian Graur, Nicolae Sorea, Ilie Nițan, Dan Milici, Mariana Milici, Mihai Rață, Cristina Prodan, Ilie Romaniuc, Corneliu Buzduga pentru Actuator solar.
MEDALIE DE ARGINT
1.Nicolae Sorea, Ilie Nițan, Iulian Baciu, Corneliu Buzduga, Elena Olariu, Ilie Romaniuc, Dorel Cernomazu pentru Actuator solar.
MEDALII DE BRONZ
1.Leonte Petru, Dorel Cernomazu, Leon Mandici, Constantin Ungureanu, Tiberiu Cujba, Ilie Prisacariu, Elena Olariu, Niculina Crețu, Mihaela Gugoașă, Nicolae Sorea, Iulian Baciu, Corneliu Buzduga pentru Releu de gaz pentru transformatoarele electrice de putere.
2.Adrian Romanescu, Mihaela Poienar, Mihai Cenușă, Dumitru Cernușcă, Sergiu Pața, Pavel Atănăsoae, Radu Pentiuc, Dan Milici pentru Actuator heliotermic.
De asemenea, au fost acordate și premii speciale, după cum urmează:
- Din partea Rectorului Universității Tehnice a Moldovei a fost acordată Medalia de aur pentru Micropompa electromecanică, autori: Dumitru Cernușcă, Valentin Popa, Adrian Graur, Mihaela Poienar, Dan Milici, Ilie Nițan.
- Din partea Rectorului Universității din Craiova a fost acordată Medalia de aur pentru Actuator heliotermic cu bandă bimetalică, autori: Adrian Romanescu, Dumitru Cernușcă, Sergiu Pața, Mihai Cenușă, Mihaela Poienar, Elena Olariu, Constantin Ungureanu, Ilie Nițan, Dan Milici.
- Din partea Rectorului Universității Politehnica din București au fost înmânate Cupa și Premiul de originalitate pentru Actuator solar, autori: Dorel Cernomazu, Leon Mandici, Adrian Graur, Nicolae Sorea, Ilie Nițan, Dan Milici, Mariana Milici, Mihai Rață, Cristina Prodan, Ilie Romaniuc, Corneliu Buzduga.
- Din partea Directorului General al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci a fost acordat Premiul Special OSIM pentru Actuator solar, autori: Nicolae Sorea, Ilie Nițan, Iulian Baciu, Corneliu Buzduga, Elena Olariu, Ilie Romaniuc, Dorel Cernomazu.