Joi, 15 decembrie 2016, cu ocazia Galei „România – UNESCO: 60 de ani”, a fost lansată publicaţia „România – UNESCO: 60 de ani”, care conţine o prezentare a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi a principalelor momente din activitatea acesteia în cei 60 ani de la aderare. În cadrul evenimentului a avut loc şi o ceremonie de înmânare de trofee şi diplome de excelenţă unor personalităţi marcante, care au contribuit esenţial la dezvoltarea şi promovarea valorilor în plan educaţional, cultural şi ştiinţific. Activitatea pentru susţinerea idealurilor UNESCO pe plan local a fost răsplătită cu două diplome de excelenţă ale Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, acordate Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Societăţii Ştiinţifice Cygnus – centrul UNESCO din Suceava.
Momentul aniversar o fost completat de un concert susţinut de Cvartetul Cameratei Regale şi de un dineu la care au participat personalităţi din viaţa publică şi colaboratori care sprijină activitatea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.
FOTO: Orașul Suceava