USV a organizat etapa națională a concursului „RoSEF”

În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat, în colaborare cu Societatea Științifică „Cygnus” și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, etapa națională a celei de-a XIV-a ediții a Concursului Național de Știință și Tehnologie pentru Elevi „RoSEF”.

Concursul, care a beneficiat de expertiza de specialitate a reprezentanților USV, a Societății Științifice „Cygnus” și a companiei ASSIST Software din Suceava, s-a desfășurat pe 4 secțiuni (științe fundamentale, științe aplicate, tehnologia informației și robotică), dedicate atât elevilor juniori, cât și seniorilor liceeni. Juriul a fost format din prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian (USV), prof. univ. dr. ing. Dan-Laurențiu Milici (USV), conf. univ. dr. ing. Ovidiu Schipor (USV), s.l. dr. ing. Traian-Lucian Severin (USV), s.l. dr. ing. Constantin Ungureanu (USV), prof. Magdalena Cosovanu (Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea), ing. Alexandru Nistor (ASSIST Software Suceava), cu sprijinul organizatoric al prof. Victor Șutac și al voluntarilor de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava.

În cadrul competiției au fost prezentate 40 de proiecte, din 11 județe ale țării. Cei 80 de elevi participanți, din 18 instituții școlare, au concurat pentru un loc la competiția International Science and Engineering Fair „ISEF”, care se va desfășura în luna mai a anului 2024, în Statele Unite ale Americii. Totodată, elevii au urmărit să-și asigurare participarea și în alte concursuri de proiecte organizate în  Taiwan, Indonezia, Turcia, Tunisia, Spania, Luxemburg, Elveția.

Concursul Național de Știință și Tehnologie pentru Elevi „RoSEF” este înscris în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare, aprobat de Ministerul Educației, nr. 24350/ 2023, domeniul 1. Concursuri școlare pe domenii, secțiunea 2, Concursuri școlare interdisciplinare și transdisciplinare poz. 97.