Știri

Şcoala Internaţională de Vară „GeoPolitica”

În perioada 9 iulie – 19 iulie, sub auspiciile Consulatului General al României din Cernăuţi, se vor desfăşura lucrările celei de a XV-a ediţii a Şcolii Internaţionale de Vară „GeoPolitica”, cu tema Trilaterala ROMÂNIA – UCRAINA – MOLDOVA: diplomaţie, strategii de securitate, competitivitate, parteneriate, organizată în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava,  Universitatea

Știri

USV la Salonul Internaţional al Invenţiilor, Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic din Iaşi

În perioada   28-30 iunie 2017 s-a desfăşurat cea de a XXI-a  ediţie a  Salonului Internaţional  al  Invenţiilor, Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic, organizat de Universitatea Tehnică Ghorghe Asachi din Iaşi şi Institutul Naţional de Inventică din Iaşi, unde au fost expuse şi prezentate 220 de invenţii. Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii „Ştefan cel

Știri Uncategorized

Despre admiterea la USV – cu Prof. Univ. Dr. Mircea Diaconu – Prorector cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii

Pentru că se apropie perioada de admitere, în redacția Radio USV a fost prezent astăzi Prof.univ.dr. Mircea Diaconu – Prorector cu activitatea didactică şi asigurarea calităţii care a oferit informații pe larg despre procesul de admitere, actele necesare admiterii, dar și despre facilitățile puse la dispoziția studenților de către USV și formarea oferită de mediul

Arhiva Viață de student Știri

Despre oportunităţile de voluntariat internaţional oferite de AIESEC, la emisiunea Viaţă de Student

În această săptămână, în cadrul emisiunii Viață de Student, realizată de Alina Andronic, subiectul principal l-a reprezentat voluntariatul internațional. În redacția Radio USV a fost prezentă Irina Strugari, președintă a asociației de tineri AIESEC în Suceava. Subiectele abordate pornesc de la dorința de a ne familiariza și mai mult cu asociația formată din studenți și ajung

Știri

Fancy fiesta à la française, la a VIII-a ediţie în cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la USV

Cu scopul de a încuraja învăţarea limbilor străine şi, mai ales, de a milita pentru toleranţă culturală în spaţiul european, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează cea de-a VIII-a ediţie a Concursului de interpretare de cântece Fancy fiesta à la française. Acest concurs se adresează

Știri

USV la European Exhibition of Creativity and Innovation – EUROINVENT 2017

În perioada 25 – 27 mai 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la European Exhibition of Creativity and Innovation – EUROINVENT 2017, eveniment care s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași. Ediția din acest an a avut cea mai numeroasă participare internațională de până acum: Croația, Egipt, Indonezia, Portugalia, Iran, Irak, Malaezia,

Arhiva Viață de student Știri

Despre activităţile Centrului de Marketing din cadrul USV, la emisiunea Viaţă de Student

Implicarea studenţilor suceveni în activităţi extracurriculare este importantă pentu dezvoltarea lor personală. În campusul Sucevean, cei interesaţi au o paletă extrem de largă de activităţi la care pot participa, implicit o serie de asociaţii şi organizaţii în cere se pot integra. Un alt exemplu, pe lângă cele oferite în ediţii anterioare ale emisiunii „Viaţă de

Știri

Bursa de Valori București la USV

Bursa de Valori București (BVB), în misiunea sa de îmbunătățire a nivelului educației financiare în Romania și a înțelegerii cât mai exacte a piețelor de capital, oferă seminarii educaționale gratuite tuturor companiilor și facultăților din țara noastră. În ceea ce privește mediul academic, seminariile sunt organizate direct la facultăți, la o dată convenabilă studenților care

Știri

Săptămâna internațională a profesorilor și Conferința internațională a cercetării studențești la Universitatea Latvia din Riga

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei (FSE) din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava a participat, pentru a treia oară, în perioada 8 – 12 mai 2017, la “8th International Week of Professors” și la “16th International Students Research Conference”. Evenimentele au fost organizate la Riga de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie și Arte

Arhiva Viață de student Știri

Despre campania „Hai! Aleargă cu mine!”, în emisiunea Viaţă de Student

O nouă săptămână, un nou invitat în cadrul emisiunii Viaţă de Student. În ultima vremem pe reţelele de socializare se promovează o iniţiativă lăudabilă, prin intermediul căreia participanţii au numai de câştigat. Este vorba de campania „Hai! Aleargă cu mine!”, demarată de membrii asociaţiei Studenţelşti FIRESC  (asociaţia studenţilor din cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa