În cadrul emisiunii Info USV, a fost prezentă Carmen Năstase, prof. univ. dr. la Facultatea de Științe Economice și Administrație publică. Aceasta ne-a vorbit despre evenimentele desfășurate în cadrul Departamentului de Management, Administrarea afacerilor și Turism, despre invitații evenimentelor și despre seminarul intensiv desfășurat în 3 zile. ,,În cadrul acestor cursuri, într-adevăr, folosim metode
Etichetă: Radio USV
Revoluția franceză reprezintă simbolul puterii oamenilor simpli
În mai 1789 cererile de schimbare și reformă capătă contur după idealuri iluministe. A fost momentul în care primul pas a fost făcut: convocarea Stărilor Generale. Revoluția franceză marchează apariția democrației și naționalismului. Secole mai târziu, în anul 2017, emisiunea Historia Plus discută importanța acestei revoluții în plan mondial, dar și asupra noilor generații de
Salonul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret la USV
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 2 – 4 noiembrie 2017, Salonul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret, ICE-USV (Innovation and Creative Education), ediția I. Vineri dimineață se va organiza o expoziție internațională de invenții în holul corpului E. Vor fi expuse 33 de lucrări din țară și din Republica
O nouă proiecţie de film în cadrul serilor dedicate filmului francofon, la USV
Centrul de Reușită Universitară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava reia joi, 2 noiembrie 2017, ora 18.00 (sala A302), serile dedicate filmului francofon cu proiecția unei comedii romantice, L’Arnacoeur – Hoțul de inimi, care reunește doi actori francezi îndrăgiți, Romain Duris și Vanessa Paradis. Filmul (realizat în 2010 și regizat de Pascal Chaumeil)
O nouă proiecţie de film la Biroul Frnacez
În prezența noului lector francez la Suceava, miercuri, 1 noiembrie, ora 18:00, Biroul Francez continuă difuzarea de film francez și vă invită să vizionați Les fugitifs (Fugarii), din 1986. Firul întâmplărilor îi surprinde pe Gerard Depardieu și Pierre Richard (cunoscut publicului larg și ca „Marele Blond”) într-o ipostază deosebită, de la conflict la prietenie, aflați
Expoziția „Metafore autumnale” la USV
Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Suceava și Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, organizează marți, 31 octombrie 2017, ora 17:00, vernisajul Expoziției intitulată Metafore autumnale, a artistului plastic prof. dr. Cătălin Alexandru Chifan. Evenimentul va include și un recital de poezie realizat de un grup
Universitatea Ștefan cel Mare va organiza ediția a 2-a a inițiativei Startup Europe Comes to Universities(SEC2U)
Universitatea Ștefan cel Mare va organiza va organiza ediția a 2-a a inițiativei Startup Europe Comes to Universities (SEC2U), adresata universităților din Europa pentru a le permite să-si prezinte eforturilede a răspândi cultura antreprenorială. Inițiativa SEC2Ueste aprobată si susținută de Comisia Europeană (Startup Europe).Peste 30 de evenimente SEC2Usunt organizate in Europa în perioada 23-26 octombrie
Despre Simpozionul internațional organizat de Facultatea de Științe ale Educației și despre problematica părinților copiilor cu nevoi speciale
Vineri, 20 octombrie 2017, a avut loc Simpozionul Internațional în domeniul domeniul educaţiei adulţilor, pe tema consilierii părinților copiilor cu nevoi speciale. Organizat de către Facultatea de Științe ale educației, simpozionul a avut parte de un real succes în rândul participanților și a inclus rezultatele unui studiu transnațional comparativ privind stresul și starea de bine
Aplicație practică pentru studenții Erasmus + ai USV
În perioada 20-22 octombrie 2017, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat o aplicație practică pentru studenții din cadrul programului Erasmus+ care studiază în acest semestru la Suceava. Programul propus de organizatori a debutat cu deplasarea grupului în Rezervația geologică 12 Apostoli din Parcul Național Călimani (PNC), pe celebra poteca tematică, selectată de
Francofonia în comunitate
Biroul Francez, unul dintre proiectele francofone destinate comunității sucevene, susținut de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean, și-a reluat activitatea miercuri, 25 octombrie 2017, ora 18, la Casa Prieteniei, cu proiecția comediei “Qu’est-ce qu’on a fait au bon Dieu?”, un film ce abordează o temă de mare actualitate, cea










