Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță premiera spectacolului de teatru „Zânele nu bat la ușă”, o adaptare scenică a textului omonim scris de Silvia Kerim. Evenimentul va avea loc pe data de 12 martie 2025, în Auditorium „Joseph Schmidt”, cu două reprezentații programate la orele 16:00 și 18:00.
Spectacolul reprezintă rezultatul unei ample munci de adaptare și rescriere a textului literar pentru scenă, realizată de studenții anului III, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar (PIPP), Facultatea de Științe ale Educației, promoția 2024, sub coordonarea lectorilor universitari dr. Otilia Năstuța și dr. Oana-Ruxandra Hrișcă. Montajul scenic este asigurat de studenții anului III PIPP, promoția 2025, care aduc la viață o poveste emoționantă și plină de învățăminte, destinată spectatorilor de toate vârstele, dar cu un accent special pe copiii preșcolari și școlari mici.
„Zânele nu bat la ușă” propune o incursiune într-un univers ludic și poetic, în care realitatea se îmbină cu elemente onirice și fantastice. Povestea urmărește peripețiile unei fetițe căreia nu îi place să mențină ordinea în camera sa și care, într-un mod neașteptat, descoperă frumusețea și magia disciplinei prin întâlnirea cu personaje din basmele copilăriei. Printr-o combinație de umor, poezie, muzică și reflecții asupra miracolelor ce ne pot trece pragul fără „a bate la ușă”, spectacolul reușește să transmită un mesaj educativ valoros într-o manieră captivantă.
Biletele pot fi achiziționate de la sediul Casei de Cultură a Studenților, situat pe strada Zorilor, lângă Auto Albina, precum și la intrare, înaintea fiecărei reprezentații. De asemenea, biletele sunt disponibile online pe platforma iabilet.ro.
Costul unui bilet este de 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari, iar pentru publicul general, prețul este de 20 de lei.