Studenți ai Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava au efectuat o mobilitate Erasmus+ în Portugalia

În perioada 29 aprilie – 3 mai, un grup de studenți ai Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), alături de colegi de la Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), au efectuat o mobilitate Erasmus+ în cadrul programului Blended Intensive Program (BIP), la Institutul Politehnic din Bragança (IPB), Portugalia.

Cei 16 studenți români, provenind de la mai multe facultăți (10 de la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri, 3 de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul USV, și 3 de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul UPT ) și-au unit forțele și abilitățile sub îndrumarea atentă a profesorilor coordonatori, Ștefan Sfichi, Ștefania Danilă și Răzvan Gaiță, realizând proiecte care au reușit să impresioneze audiența internațională. Tema proiectului a fost „Piețe locale”, iar studenții suceveni au documentat foarte riguros piețele din Vicov, Verești și Gura-Humorului, pregătind materiale diverse și interactive, precum: filme documentare, site-uri de prezentare, afișe, pliante și panorame cu tehnologie 360.

Experiența studenților în Portugalia a avut și o componentă culturală, incluzând vizite la Centrul Cultural din Braganca, Auditoriumul Paulo Quintela și Grădinile Castelului din Braganca. De asemenea, excursiile la Vila Nova de Foz Côa și la Parcul Arheologic au constituit o incursiune fascinantă în trecutul istoric al regiunii. Un aspect important de menționat este și faptul că participanții la BIP au avut ocazia să vadă și cum se desfășoară activitatea unei piețe locale din străinătate, cea din Mirandela, unde au avut parte de diverse activități pregătite de către organizatori și au interacționat cu comunitatea locală.

Prezentările finale s-au desfășurat la Școala Superioară de Comunicare, Administrație și Turism din Mirandela, fiecare student beneficiind de feedback și apreciere din partea cadrelor didactice.

https://www.canaln.tv/video-projeto-daqui-juntou-jovens-para-valorizar-mercado-de-mirandela/