În perioada 09 – 15 Mai 2022, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin intermediul Centrului de Resurse și Cercetări în Turism al USV, în colaborare cu Universitatea de Științe Aplicate din Augsburg, Germania, derulează în Suceava, Bilca, Putna și Cacica, ediția 2022 a Școlii de vară PORT Cultural, cu tema generală Patrimoniul: valoare culturală europeană. Ediția de anul acesta pune în lumină un deceniu de când USV, prin activitățile de cercetare derulate și prin munca voluntarilor, a devenit un actor activ în domeniul conservării patrimoniului local și național. Proiecte precum: HE-CROSS, Heritage sau PORT Cultural au reprezentat, cu succes, munca depusă în toți acești ani.
Din anul 2011, studenții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, împreună cu voluntarii, au documentat peste 800 de case, care au fost promovate pe pagina web https://portcultural.usv.ro/harta-case-patrimoniu-suceava-bucovina/, cu scopul de a face un inventar al acestor resurse valoroase care, pe zi ce trece, devin din ce în ce mai rare.
La Școala de vară, ediția 2022, vor participa un număr de 25 de studenți de la Universitatea de Științe Aplicate din Augsburg, Facultatea de Arhitectură, programul de studii Construcții si eficiență energetică, precum și cadre didactice de la USV, dar și experți în anumite domenii de interes, care vor coordona atelierele de lucru și vor prezenta invitaților diferite zone, cu valoare culturală, din regiunea Județului Suceava.
Programul va include o săptămână de ateliere de lucru, în cel puțin două metode de construcție arhaice (șindrilă și lut), mese rotunde, activități de cercetare, prezentări legate de moștenirea tradițională, elaborarea de soluții durabile pentru adaptarea caselor tradiționale la nevoile actuale de locuit: „Tehnici de renovare a unei case din lemn și lut: compatibilități, materiale, tehnici”. Activitățile sunt susținute și întreprinse de către Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în continuarea proiectului PORT Cultural (PORTofoliu de instrumente inovative pentru dezvoltarea durabilă a comunităților rurale cu potențial turistic, prin valorificarea elementelor de patrimoniu și identitate culturală, proiect finanțat de UEFISCDI și implementat în perioada 2018-2021 (www.portcultural.usv.ro) .
Ediția de anul acesta a Școlii de vară își propune să răspundă la întrebări precum: Cum pot sa păstrez vechea casa tradițională și să o adaptez la nevoile actuale?; Ce tip de materiale și tehnici ar trebui să folosim pentru renovare și izolare, care să fie compatibile cu vechile materiale tradiționale de construcție (lemn și lut) și cu un mod sustenabil de construcție?, întrebări care, în contextul actual, aduc la suprafață probleme legate de peisajul cultural din sud-estul Europei, cu precădere destinațiile turistice, peisaj care a suferit și suferă, în continuare, transformări vizibile. Dorința de modernizare a locuințelor și a modului de viață, în general, au devenit, mai degrabă, probleme de ordin cultural reflectate în oglinda unei societăți care se îndreaptă vertiginos către uniformizare.
În urma acestui eveniment, devenit deja o tradiție, ne așteptăm ca invitații și toți participanții să reușească să identifice metode adecvate de conservare si reparare a caselor vechi, folosind materiale de construcții tradiționale sau noi și compatibile, dar, mai ales, să vină cu soluții sustenabile de optimizare a eficienței energetice.
Ediția 2022 a evenimentului este susținută de: Primăria Comunei Cacica, Muzeul Bucovinei, Asociația iaBucovina, Asociația pentru dezvoltare locală Putna, Ambulanța Caselor Tradiționale, Filiala Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România, Inițiativa „Salvează Satul Bucovinean” și ADER Suceava.
Vă așteptăm să luați parte la evenimentele Școlii de vară „PORT Cultural – Patrimoniul: valoare culturală europeană!