Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, Ediţia a VIII-a, 12-13 mai 2022

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară şi Alianţa Franceză din Suceava, sub egida Ministerului Educaţiei, organizează, în perioada 12-13 mai 2022, cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, în format hibrid.

Salonul de carte se bucură, la această nouă ediţie, de o participare largă din Canada, Coasta de Fildeş, Franţa, Senegal, România, Republica Moldova, Ucraina. Astfel, peste 25 de edituri academice, case editoriale de prestigiu, grupuri editoriale recunoscute, librării cunoscute marelui public vor fi prezente în format fizic sau online.

Tema acestei ediţii este Cartea – sursă de înţelepciune, destindere şi combatere a dezinformării. 

Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum lansează manifestări în jurul ideii de lectură, contribuie la descoperirea şi promovarea de tinere talente, încurajează cercetarea ştiinţifică. Dialogul generaţiilor devine unul dintre punctele de atracţie, ce identifică Salonul Internaţional de Carte Alma Mater Librorum de la USV.

Evenimentele salonului  sunt structurate pe trei axe de dezbatere:

Axa 1:  Biblioteca şi cercetarea – realităţi şi perspective  – Moderatori: prof. univ. dr. hab. Elena PRUS,   Director al Institutului de Cercetări Filologice și  Interculturale ULIM, asistent univ. dr. Ioan FĂRMUŞ,  lector univ. dr. Gina PUICĂ, bibliotecar  Liliana CIOBANU, bibliotecar  Ramona ŢABREA;

Axa 2: Managementul resurselor infodocumentare – tradiţional şi contemporan – Moderator:  bibliotecar Antoneta MIHAILESCU

    – Bibliotecile virtuale şi accesul direct la informaţie

                 – Cartea şi lectura în era digitală

Axa 3: Lectura – stimulator al potenţialului creativ – Moderatori: lector univ. dr. Marius CUCU,                bibliotecar Ramona ŢABREA 

În cadrul Salonului sunt anunţate peste 30 de lansări şi prezentări de carte şi reviste, numeroase întâlniri cu autori, editori, cu personalităţi ale culturii româneşti şi străine, cu tineri creatori de literatură română. 

Invitatul  de onoare al acestei ediţii este Editura Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi – Ucraina.

Ca în fiecare an, toţi participanţii la evenimentele Salonului de carte de la USV vor primi diplome de participare şi/sau diplome speciale. Organizatorii evenimentului au pregătit peste 100 de diplome de participare şi 16 diplome speciale.

Comitetul de organizare:  

Prof. univ. dr. DHC Sanda-Maria ARDELEANU                                    

Bibliotecar Lăcrămioara CIOBANU                                          

Bibliotecar Liliana CIOBANU                            

Bibliotecar Mihaela CRISTEA

Bibliotecar Antoneta MIHAILESCU

SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE ALMA MATER LIBRORUM

Ediţia a VIII-a

12 – 13 mai 2022, hibrid

Cartea – sursă de înţelepciune, destindere şi combatere a dezinformării

Invitat de onoare: Editura Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi, Ucraina

 

Standuri de carte:

Alexandria Librării, Alexandria Publishing House

Asociația Italienilor din România –  RO.AS.IT

Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu” din Chişinău Republica Moldova

Casa Editorială Demiurg Iaşi

Editura Albin Michel Paris – Franţa

Editura Alexandru cel Bun din Cernăuţi – Ucraina

Editura AMO Suceava

Editura Bogdania Focșani

Editura Crimca Suceava

Editura Epigraf Chişinău Republica Moldova

Editura Harmattan Paris – Franţa

Editura J-C Lattès Paris – Franţa

Editura Lumen Iaşi

Editura Muşatinii Suceava

Editura Prospexi Dorohoi

Editura Pro Universitaria București

Editura Universităţii Libere Internaţionale din Moldova

Editura Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi – Ucraina

Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava

Editura Universităţii de Stat din MoldovaRepublica Moldova

Editura Vallesse AbidjanCoasta de Fildeş

Institutul „Bucovina” al Academiei Române din Rădăuți

Institutul Patrimoniului Cultural Republica Moldova

Librăria Cărtureşti Suceava

Mănăstirea Voroneţ

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”

 

Programul manifestărilor

 

12 mai 2022

 

Informaţii de participare prin Google Meet:

 8:00–18:00, linkul apelului video: https://meet.google.com/hmm-ezbr-omk

 

8:00 – 9:00 – Primirea invitaţilor şi instalarea standurilor – Holul Central Corp A, USV

 

9:00 – 9:15 – Deschiderea Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, ediţia a VIII-a –

Holul Central Corp A, USV

 

 

Biblioteca şi cercetarea – realităţi şi perspectiveDezbatere – Holul Central Corp A, USV

 

9:15 – 11:00

Moderator: Asistent univ. dr. Ioan FĂRMUŞ

9:15 – 9:30

  1. Editura Universităţii „Ştefan cel Mare din Suceava – prezintă Lector univ. dr. Victor-Andrei CĂRCĂLE,  Director al Editurii  Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava

9:30 – 10:00

  1. Lansare de carte – Pe fibra textului: 50 de lecturi complice, autor Elena-Brânduşa STEICIUC, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, 2022 – prezintă Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU, Prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava

10:00 – 10:15

  1. Lansarea Revistei Anadiss, nr 32,  2021, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava  – prezintă:  Prof. univ. DHC Sanda-Maria ARDELEANU, Director Anadiss, Prof. univ. dr. Rodica-Marioara NAGY, Responsabil de număr

10:15 – 10:30

  1. Lansarea Revistei Meridian critic nr. 2, vol. 37, 2021, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava – prezintă: Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU, Redactor-şef al Revistei Meridian critic, Conf. univ. dr. Simona-Aida MANOLACHE, Coordonator volum

10:30 – 11:00

Prezentare de carte:

  1. Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume. Eminescu în limbile lumii (traduceri, receptare critică și academică), coordonatori: Gina PUICĂ, Liubov MELNYCHUK, Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 2021 – prezintă: Prof. univ. dr. Ștefan PURICI, Prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Lector univ. dr. asociat al USV Marin GHERMAN, jurnalist, politolog
  2. Româna ca limbă străină (RLS). Caiet de exerciții (A1, A2, B1, B2), autor Gina PUICĂ, Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, 2021 – prezintă Sofia SHEVCHUK, studentă la Programul Pregătitor de Limba română pentru cetățenii străini, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava 

 

11.00 – 13.00

Moderator: Lector univ. dr. Gina PUICĂ

11.00 – 11.15

  1. Prezentare de carte Cernăuți, acum un veac, autor Cezar STRATON, Editura Accent Print, Suceava, 2021 – prezintă Lector univ. dr. asociat al USV Marin GHERMAN, jurnalist, politolog

11.15 – 11.45 

  1. Prezentarea Editurii Pro Universitaria Bucureşti – prezintă Dana CĂPRICERU, Redactor-şef  la Editura Pro Universitaria
  2. Lansare de carte – România 1848-1947. Afirmarea unei naţiuni, autor Ioan POPOIU, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2022 – prezintă Elena PINTILEI, bibliograf

11.45 – 12.15 

  1. Lansarea Revistei Siamo di Nuovo Insieme, nr. 109-110, Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT), Bucureşti, 2022 – prezintă: Ioana GROSARU, Președinte al Asociației Italienilor din România, Dr. Olivia SIMION

12:15 – 12:45

  1. Lansarea  Revistei de Studii Românești GLOSE /An III, nr. 1-2 (5-6), 2021, Editor: Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” prezintă Conf. univ. dr. Ala SAINENCO – Director al Memorialului Ipotești, Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

12:45 – 13:00

  1. Expoziţie de carte în vederea cunoaşterii şi promovării  Bibliotecii Institutului ,,Bucovina”:  Institutul  „Bucovina” la 30 de ani de activitate. Realizări editoriale – prezintă Bibliotecar Raluca-Irina MUSCĂ

 

13:00 – 14:00 –  Pauză de masă

 

Biblioteca şi cercetarea – realităţi şi perspectiveDezbatere – Holul Central Corp A, USV

 

14:00 – 17:30

Moderatori: Prof. univ. dr. hab. Elena PRUS, Director al Institutului de Cercetări Filologice și                                                           Interculturale ULIM

                    Bibliotecar  Liliana CIOBANU 

                    Bibliotecar  Ramona ŢABREA

14:00 – 15:30

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Prezintă : Conf. univ. dr. Svetlana RUSNAC,  Lector univ. dr. Larisa PATLIS, Conf. univ. dr. Victor UNTILĂ

 

  1. Revista științifică INTERTEXT, Nr. 1/2, Institutul de Cercetări Filologice și Interculturale, Director: Elena PRUS, Redactor-șef: Victor Untilă, ULIM, Chişinău, 2021 
  2. Revista științifică EcoSoEn: Economics, Social and Engineering Sciences, An.4, Nr.1-2/2021, Nr. 3-4/2021, Director: Iulian GALBEN, ULIM, Chişinău, 2021
  3. Revista științifică Studii juridice universitare, Nr. 1, Fondator: Academician, prof. univ, dr. hab. Andrei GALBEN, Redactor-şef: Vitalie GAMURARI, ULIM, Chişinău, 2021
  4. International normative in security matters in the context of regional crisses, autori: Naif Jassim ALABDUJABBAR,  Alexandr CAUIA, Vitalie GAMURARI, Cartea Românească Educațional, Iași, 2021
  5. Sisteme informaționale conceptuale de management economic funcțional-informatic integrat, autor Tudor LEAHU, ULIM, Chișinău, 2021
  6. Psihologie juridică: suport de curs: ULIM – ed. a 3-a, rev. şi compl., autor Svetlana RUSNAC, Tipografia „Print-Caro”,  Chişinău,  2021
  7. Psihodiagnostica şi expertiza  psihologică în justiţia penală şi civilă: suport de curs = Психодиагностика и судебно-психологическая экспертиза в уголовном и гражданском судопроизводстве:  учебное пособие для вузов, autor Svetlana RUSNAC, [s.n.], Chişinău, 2021
  8. Ştinţa s-a născut în Occident? Lumea aparţine celor care „se nasc” occidentali (?) Un studiu asupra operei lui David Cosandey, autori: Jacque DEMORGON, Etienne KLEIN, trad. din lb. franceză de Victor UNTILĂ, Cartea Românească Educațional, Iaşi, 2019

 

Institutul Patrimoniului Cultural, Republica Moldova

Prezintă: Cercetător ştiinţific Adrian DOLGHI, Doctor în studiul artelor Violeta TIPA, Conf. univ. dr. Ana GHILAŞ, Conf. univ. dr. Vitalie MALCOCI

 

  1. Teatralitatea în discursul artistic al lui Ion Druță, autor Ana GHILAȘ, Editura Epigraf, Chișinău, 2021
  2. Narațiune și simbol în grafica de carte moldovenească 1945-2010, autor Victoria ROCACIUC, [s.n.], Chișinău, 2021
  3. Poezia realității în formule cinematografice, autor Dumitru OLĂRESCU, Editura Epigraf, Chișinău, 2020
  4. Magia filmului de animație. Etape, tehnici, personalități ale animației moldovenești, autor Violeta TIPA, Editura Epigraf, Chișinău, 2020
  5. Iurie Canașin. Calea spre descoperirea misterului, autor Ana MARIAN, [s.n.], Chișinău, 2021
  6. Structuri și semnificații mitofolclorice în arhitectura populară din Republica Moldova, autor Vitalie MALCOCI, Editura Epigraf, Chișinău, 2021
  7. Arhitectura complexurilor vitivinicole din Republica Moldova, autor Aurelia TRIFAN, Editura Epigraf, Chişinău, 2021     
  8. Dramaturgia națională din anii ’90 în (con)textul postmodernismului, autor Dorina KHALIL-BUTUCIOC, Editura Epigraf, Chișinău, 2021
  9. Atlas etnoistoric ilustrat al Basarabiei (1812-1918), autori: Adrian DOLGHI, Alina FELEA, Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2021
  10. Datini şi mentalităţi tradiţionale: expresii ale identităţii de neam: studii etnologice, autor Raisa OSADCI, Editura Princeps, Chişinău, 2021

 

15:30 – 16:00

  1. Prezentare de carte Condeie regale în Convorbiri literare, autor Aurora CIUCĂ, Editura Timpul, Iaşi, 2022 – prezintă Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU, Prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava
  2. Prezentare de carte Noli me tangere, autor Aurora CIUCĂ, Editura Cartea Românească Educaţional, Iaşi, 2021 – prezintă Prof. univ. dr. Vasile PĂVĂLEANU 

 

16:00 – 16:15

  1. Lansarea volumului – Contribuţia bibliotecii la afirmarea diversităţii culturale în spaţiul românesc – Simpozion naţional cu participare internaţională, ediţia a Va, Suceava, 1517 iulie 2021, coordonatori:   Sanda-Maria ARDELEANU, Adriana Florentina GHERASIM, Despina Doina ROTARU, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2021 – prezintă Bibliotecar Despina Doina ROTARU

 

16:15 – 17:00

  1. Lansare de carte – Soarta, autor Dumitru ZAIDEL, Editura Cornul Abundeței, Craiova, 2021 – prezintă Dumitru ZAIDEL, scriitor din Cernăuţi
  2. Destinul cărții în timp de război – prezintă Maria TOACĂ, jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Societății Scriitorilor Bucovineni, Cernăuţi
  3. Bibliotecile publice din Ucraina în realitățile războiului – prezintă Vladimir ACATRINI, Preşedinte al Societății Bibliotecarilor Bucovineni, Cernăuţi  
  4. Problema fondului de carte românească în școlile cu predare în limba română din Ucraina – prezintă Prof. Tatiana TUTUNARU, Cernăuţi

 

17:00 – 17:15

  1. Noi apariţii editoriale la Editura Crimca Suceava – prezintă Preot Constantin Ciprian BLAGA, reprezentant al Editurii Crimca

 

17:15 – 17:30

  1. Prezentarea Editurii Prospexi Dorohoi – prezintă Doru POGOREANU, Director al Editurii Prospexi Dorohoi 

 

 

13 mai 2022

 

Informaţii de participare prin Google Meet:

8:00–18:00, linkul apelului video: https://meet.google.com/gsv-ksok-qdo

 

Managementul resurselor infodocumentare – tradiţional şi contemporan Dezbatere – Holul Central Corp A, USV

 

8:30 – 14:00

Moderator: Bibliotecar Antoneta MIHAILESCU

 

8:30 – 9:30

Universitatea de Stat din Moldova 

  1. Prezentare de carte  – Nicolae Dabija sub semnul orfic, autor Victoria FONARI, Editura Princeps Media, Iași, 2022 – prezintă Conf. univ. dr. Victoria FONARI, Universitatea de Stat din Moldova
  2. Prezentare de carte  – Hermeneutica mitului antic în poezia din Republica Moldova (1990-2010), autor Victoria FONARI, Editura Epigraf, Chișinău, 2021 – prezintă Lector univ. dr. Niadi-Corina CERNICA
  3. Prezentare de carte  – China mea din viață și din cărți, autor Tatiana CIOCOI, Cartier, Chișinău, 2021 – prezintă Conf. univ. dr. Victoria FONARI, Universitatea de Stat din Moldova

 

Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu” din Chişinău, Republica Moldova

  1. Prezentarea filmului  – Nicolae Dabija – generația Ochiul al treilea (realizat în 2018) – scenariu: Victoria FONARI, filmul susținut de Biblioteca Municipală “B. P. Hasdeu”, Chișinău  – prezintă Conf. univ. dr. Victoria FONARI, Universitatea de Stat din Moldova

 

9:30 – 10:30

  1. Lansarea Revistei de creaţie şi cultură Bogdania, nr. 93-94, martie-aprilie 2022, la 10 ani de existenţă tipărită prezintă Ionel MARIN, Preşedinte al Asociaţiei cultural-umanitare Bogdania
  2. Lansare de carte –  Scriitori din Generaţia 2000, enciclopedie, vol. I şi II, coordonator Nicolae VASILE, Editura UZPR, Bucureşti, 2020, 2021 prezintă Elena MARIN, Vicepreşedinte al Asociaţiei cultural-umanitare Bogdania
  3. Lansare de carte – Şcoala veche din Cacica-Copilăria mea: pseudo-monografie, autor Alexandru ARMEANU, Editura Bogdania, Focşani, 2022, prezintă Ionel MARIN, Director al Editurii Bogdania
  4. Lansare de carte – Din vremea lui Ștefan Vodă, autor Andrei BREABĂN, Editura Bogdania, Focşani, 2022 prezintă Ionel MARIN, Director al Editurii Bogdania

 

10:30 – 11:00

  1. Lansare de carte – Drept penal special, autor Vasile PĂVĂLEANU, Editura Lumen, Iaşi, 2021 – prezintă: Conf. univ. dr. Camelia IGNĂTESCU, Decan al Facultăţii de Drept și Științe Administrative USV,  Prof. univ. dr. Antonio SANDU, Director al Editurii Lumen – online

11:00 – 11:30

  1. Lansare de carte – Particularitățile creării și aplicării de către state a normelor de drept internațional public, autor Dumitriţa FLOREA, Editura Lumen, Iaşi, 2021 prezintă: Prof. univ. dr. Antonio SANDU, Director al Editurii Lumen, Conf. univ. dr. Răzvan VIORESCU – online

 

11:30 – 12:00

  1. Lansare de carte – Fantasticul. Cu referire specială la dimensiunea europeană, autor Narcisa GALEŞ, Editura Lumen, Iaşi, 2021 prezintă: Prof. univ. dr. Antonio SANDU, Director al Editurii Lumen, Conf. univ. dr. Răzvan VIORESCU – online

 

12.00 – 13.00 

  1. Moment omagial – In Memoriam Stavrofora Irina Pântescu, Întâia Stareță a Mănăstirii Voroneț prezintă Conf. univ. dr. Carmen Cornelia BALAN şi invitaţii acesteia: Stavrofora dr. Gabriela PLATON, Stareţa Mănăstirii Voroneţ, Stavrofora Elena SIMIONOVICI, Mihai C. ARDELEANU, Doctor în Ştiinţe Medicale
  2. Prezentare de carte – Grădinile mănăstirii, autori: Doina CERNICA, Dany-Madlen ZĂRNESCU, Editura Mușatinii, Suceava, 2022 – prezintă: Conf. univ. dr. Carmen Cornelia BALAN, Alexandru Ovidiu VINTILĂ, Preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni

 

13.00 – 13.45  

  1. Editura Universităţii Naţionale „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi – Invitat de Onoare al celei de  a VIII-a ediţii a Salonului Internaţional de carte Alma Mater Librorum – prezintă Mihail Bogdanovich ZUSHMAN, Director al  Bibliotecii  Universităţii Naționale Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi – online

 

Participă: Oksana SICHKAR TSYMBALYUK, Şef Departament Cărţi Rare şi Manuscrise

                            Nastasia ZAGORODNA, Director adjunct cu activitatea ştiinţifică

 

13:45 – 14:00

  1. Expoziția de pictură Energies colorée – Lucrări semnate de pictorii: Martial GOUVENOU, Patrick LE COUR, Clara LEMOSQUET, Michel MONCÉ, Fabrice MILLEVILLE, expuse la Galeria de Artă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Corp A prezintă: Lector univ. dr. Mariana ŞOVEA, Director al Alianţei Franceze din Suceava, Prof. Daniela SANDU, Preşedinte al Asociaţiei ARC-EN-CIEL, Suceava

14:00– 15:00  –  Pauză de masă

 

 

 

 

 

 

Lectura – stimulator al  potenţialului creativ Dezbatere – Holul Central Corp A, USV

15:00  – 18:00  

Moderator : Bibliotecar Ramona ŢABREA

 

15.00 – 16.30

Autori africani şi cărţile lor / Auteurs africains et leurs livres 

Moderator / Modératrice: Mariama THIOR, Universit Assane Seck de Ziguinchor, Senegal

Participă: Prof univ. dr. Aimée Danielle LEZOU, dr. Yves-Marcel YOUANT, dr. Amadou Ouattara ADOU, dr. Abia Alain Laurent ABOA – Université Félix Houphouët-Boigny  d’Abidjan, Côte d’Ivoire

  1. Comment cuisiner son mari à l’africaine, auteur Calixthe BEYALA, Éditions Albin Michel, Paris, 2012 – présentée Mariama THIOR, Université Assane Seck de Ziguinchor, Senegal
  2. Les veilleurs de sangomars, auteur Fatou NDIOME, Éditions Albin Michel, Paris, 2019 – présenté Mamadou Lamine BALDÉ, Université Assane Seck de Ziguinchor, Senegal
  3. Esclaves, auteur Kangni ALEM, Éditions J-C Lattès, Paris, 2009 – présenté Mbaye NGOM
  4. La place centrale du français dans les héritages linguistiques du wolof, auteur Ahmed Khalifa NIASSE, Éditions l’Harmattan, Paris, 2014 – présenté Abdou SALL 
  5. Destin de clandestins, auteur Josué Guébo, Éditions Valesse, Abidjan 2018 – présentée Marie COULIBALY, Université Félix Houphouët-Boigny d’Abidjan, Côte d’Ivoire
  6. Les larmes de la mer, auteur Cédric Marshall KISSY, Éditions Vallesse, Abidjan, 2021 – présenté Cédric Marshall KISSY, Université Félix Houphouët-Boigny d’Abidjan, Côte d’Ivoire  

 

16:30  – 17:30  

Dreptatea de tranziţie în perspectiva internaţionalăConferinţă – online

Moderator: Lector univ. dr. Marius CUCU

  1. Prezentare de carte – Encyclopedia of  Transitional Justice, coordonatori: Prof. univ. dr. Lavinia STAN, St. Francis University, Canada, Prof. dr. Nadya NEDELSKI, Macalester College, SUA; Cambridge University Press, New York, 2013prezintă Prof. univ. dr. Lavinia STAN, St. Francis University, Canada  

 

17:30  – 18:00  

  1. Prezentare de carte – Inoubliable – roman bilingv francez-român, autor Marius Gabriel CIOROIU, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2022 prezintă Prof. Marius Gabriel CIOROIU

 

18:00  Închiderea Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, înmânarea diplomelor de participare

 

Comitetul de organizare:

Prof. univ. dr. DHC Sanda-Maria ARDELEANU

Bibliotecar Lăcrămioara CIOBANU 

Bibliotecar Liliana CIOBANU 

Bibliotecar Mihaela CRISTEA

Bibliotecar Antoneta MIHAILESCU