În perioada 10–11 noiembrie a.c., reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, prorector cu baza materială și probleme studențești și coordonator local al proiectului, și lect. univ. dr. Anamaria Bucaciuc, responsabil tehnic, au participat la reuniunea de lucru a grupului WP1 – Managementul proiectului, organizată la Universitatea din Jaén, Spania, în cadrul Alianței de Universități Europene NEOLAiA.
Întâlnirea a reunit echipele de coordonare ale celor nouă universități partenere pentru a consolida mecanismele de management, comunicare și coordonare ale proiectului, contribuind astfel la implementarea coerentă a inițiativelor din toate cele 10 pachete de lucru.
Pe parcursul celor două zile, discuțiile s-au concentrat pe aspectele specifice raportării intermediare de la finalul acestui an (raportare tehnică și financiară), respectiv pe armonizarea proceselor de comunicare și evaluare a tuturor activităților proiectului, inclusiv pe planificarea activităților viitoare și a viziunii comune a Alianței NEOLAiA – “Transforming regions for an inclusive Europe”.
Reprezentanții USV au avut ocazia să împărtășească experiențe din activitățile derulate la nivel local și să contribuie la definirea direcțiilor strategice pentru următoarea etapă a proiectului.
Alianța NEOLAiA reunește universități tinere și dinamice din Europa, având ca obiectiv transformarea conectivității regionale prin transformare digitală, incluziune și diversitate și mobilitate extinsă.

