Printemps de l’Innovation du Français la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, în perioada 5-6 mai 2017, evenimentul Printemps de l’Innovation du Français, sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”, care va reuni peste 120 de profesori de limba franceză din județele Suceava, Botoșani şi Iași, alături de experți internaționali, specialiști în didactica limbii franceze.

Programul activităților este compus din trei secțiuni distincte : o secțiune de sensibilizare, care va cuprinde două conferințe online susținute de specialiști pe tema inovației pedagogice în domeniul predării limbii franceze, o secțiune de formare, care va consta în derularea simultană a 6 ateliere, animate de specialiști în didactica limbii franceze și deschise intervențiilor participanților care pot propune practici de predare inovatoare, și o secțiune-expoziție de carte. Aceasta din urmă este realizată cu sprijinul distribuitorului național Sitka Alaska şi este dedicată editurilor internaționale, cum ar fi Hachette FLE – editură care va oferi câte o metodă Adosphère fiecărui participant, după cum ne declară Președinta ARPF-Filiala Suceava, prof. Daniela-Irina Melisch.

Printemps de l’Innovation du Français Suceava propune două conferințe online moderate de Marc Oddou, fondator „MOddou FLE”, expert asociat CIEP, autor, consultant, formator, conceptor-realizator de proiecte numerice, membru al comitetului de organizare PIF, și susținute de specialiști renumiți : Marcel Lebrun, doctor în ştiințe, profesor în tehnologia educației și consilier pedagogic la Universitatea catolică din Louvain, Belgia, și François Muller, specialist în Departamentul de cercetare-dezvoltare, inovare și experimentare din Ministerul Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța. Cele două conferințe online sunt organizate de Jürgen Wagner, cavaler Ordre des Palmes académiques, specialist în pedagogie în cadrul Landesinstitut für Pädagogik und Medien din Saarbrücken, Germania.

Acest eveniment internaţional (conferinţele organizate la Suceava vor putea fi urmărite online şi de publicul din străinătate), organizat la inițiativa Asociației Române a Profesorilor de Limba Franceză, Filiala Suceava şi MOddou FLE, are ca parteneri: Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării şi Centrul de reușită universitară (CRU) din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, Institutul Francez din România, Inspectoratul Școlar Județean, revista „Le Français dans le monde” și Editura „Hachette FLE”.