Poliția Locală – noul program de studii licență al Facultății de Drept și Științe
Administrative – a fost confirmat prin HG nr. 615/2017 pentru modificarea și completarea
Hotărârii Guvernului nr. 140/2017 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al
specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ
superior pentru anul universitar 2017-2018, document publicat în Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 713 din 4.09.2017.
Așteptat cu emoție atât de viitorii studenți, cât și de comunitatea academică a USV,
această specializare acoperă o arie largă de adresabilitate pe toată Moldova. Absolvenții
programului de studii Poliție Locală vor avea multiple posibilități de afirmare profesională și
pot beneficia de o salarizare motivantă. Aceștia vor activa în baza Legii nr. 155/2010, în
scopul exercitării atribuțiilor privind apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale
persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în
următoarele domenii: ordinea și liniștea publică, precum și paza bunurilor; circulația pe
drumurile publice; disciplina în construcții și afișajul stradal; protecția mediului; activitatea
comercială și evidența persoanelor.
Plecând de la valorile și modelele occidentale, în multe state din acest spațiu se
regăsesc organe cu atribuții polițienești aflate la dispoziția și în subordinea aleșilor
comunităților locale, utilitatea acestora fiind recunoscută ca un demers foarte important și
necesar pentru cetățeni.
În perioada 6 – 14 septembrie 2017, fără sâmbăta și duminica, se vor face înscrierile
pentru toate programele de licență și master ale FDSA, inclusiv cel de Poliție Locală care
oferă un total de 50 de locuri, 15 bugetate și 35 cu taxă. Precizăm că nu ne suprapunem peste
cerințele structurilor de la facultățile militare și nu sunt necesare condițiile cerute de acestea
cu privire la înălțime, probe sportive, etc., fiind solicitate, conform criteriilor specifice interne,
doar adeverință medicală eliberată de medicul de familie și electrocardiograma.
Înscrierile se vor desfășura în sala E005, corpul E al USV, între orele 8.00 – 16.00.
Informații detaliate se regăsesc pe site-ul FDSA, la adresa www.fdsa.usv.ro.