A opta ediție a prestigiosului concurs de traducere de poezie hispano-americană în limba română, Via România Cultura, și-a desemnat câștigătorii la sfârșitul lunii mai. La finalul procesului de jurizare, cele trei locuri ale podiumului au fost ocupate de trei studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Astfel, Ioan Teodor Socoliuc-Goian, student în anul I la specializarea Limba și literatura engleză – Limba și literatura spaniolă a obținut Premiul I, Maria Iuliana Râșca (Tofan), studentă în anul I la specializarea Limba și literatura engleză – Limba și literatura spaniolă a obținut Premiul II, iar Premiul III a fost revendicat de Camelia Loredana Săvinescu (Croitor), studentă în anul III la specializarea Limba și literatura română – Limba și literatura spaniolă. Participanții acestei ediții au fost invitaţi să traducă în limba română patru poeme, trei dintre acestea ‒ scrise de poeţi din Spania, Mexic şi Peru ‒ fiind propuse de organizatori, cel de-al patrulea poem fiind liber ales.
Premiile din acest an au fost foarte motivante pentru toți cei 23 de participanți înscriși sub pseudonim, câștigătorii fiind recompensați cu sume pornind de la 500€ brut (pentru locul I), 350€ brut (pentru locul II) și 200€ brut (pentru locul III). Juriul din acest an a fost format din bine-cunoscuți membri ai Uniunii Scriitorilor din România: poetul Adrian Bodnaru, prozatorul Viorel Marineasa şi hispanista Ilinca Ilian (conferenţiar univ. dr. la Universitatea de Vest din Timișoara).
Studentul Ioan Teodor Socoliuc-Goian a fost coordonat de asist. univ. dr. Lavinia Ienceanu, iar cele două studente câștigătoare, Maria Iuliana Râșca (Tofan) și Camelia Loredana Săvinescu (Croitor), au fost coordonate de lector univ. dr. Alina-Viorela Prelipcean și prof. univ. dr. habil. Lavinia Seiciuc.
Concursul de traducere de poezie hispano-americană în limba română continuă tradiţia iniţiată de Asociaţia Viarumania Cultura în colaborare cu consulatele onorifice ale Mexicului şi Republicii Peru în Timişoara şi cu Universitatea de Vest din Timişoara. Încă de la începuturi, acest concurs a avut în vedere punerea în evidență a cunoştinţelor de limbă spaniolă ale participanților și ocazia de a transpune în limba română o serie de poeme scrise în limba lui Cervantes https://vrpoezia.ro/


