Casa de Cultură a Studenților și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava invită publicul la o experiență teatrală provocatoare și actuală: joi, 3 aprilie 2025, de la ora 19:00, în sala Auditorium „Joseph Schmidt” va avea loc premiera spectacolului „Papiloma Student Party”, o creație a Teatrului Studențesc Fabulinus.
Scrisă de Alina Pietrăreanu și regizată de Cosmin Panaite, piesa aduce în prim-plan teme precum inadaptarea, vinovăția, acceptarea de sine și, nu în ultimul rând, realitatea răspândirii virusului HPV (Human Papilloma Virus), într-un context scenic inedit: o petrecere studențească.
Spectacolul este construit ca o călătorie personală și colectivă prin fricile, confuziile și revelațiile care apar în urma unui diagnostic cu HPV – un subiect încă tabu, dar extrem de prezent în România, țară cu cea mai scăzută rată de vaccinare HPV din Uniunea Europeană și cu cel mai mare număr de decese cauzate de cancer de col uterin.
Textul a fost scris în 2024, în cadrul rezidenței de dramaturgie Drama 5 – ediția a IX-a, organizată de Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca.
Distribuția spectacolului reunește tinere talente: Gabriela Opria, Anna-Renata Dulgher și Ioana Stempel – care semnează și muzica originală live. Echipa tehnică este formată din Stelian Cunițchi și Ilie Doroftei.
Pentru regizorul Cosmin Panaite, actor al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” din Suceava, „Papiloma Student Party” este a noua colaborare cu trupa Fabulinus, continuând direcția teatrului contemporan românesc care definește identitatea artistică a colectivului.
Durata spectacolului este de 1 oră, iar accesul este nerecomandat persoanelor sub 15 ani.
Biletele pot fi achiziționate:
- online, de pe www.iabilet.ro,
- de la sediul Casei de Cultură a Studenților (str. Zorilor, nr. 6 – lângă Auto Albina), de luni până vineri, între orele 9:00 – 17:00,
- direct de la Auditorium „Joseph Schmidt”, începând cu ora 18:00, doar în ziua spectacolului, în limita locurilor disponibile.
Prețul unui bilet întreg este de 20 lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari – 10 lei.
Accesul publicului în sală se face începând cu ora 18:30. După începerea spectacolului, nu mai este permisă intrarea în sală.