Lansare de proiect Erasmus +

stiri-02

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează conferinţa de lansare a Proiectului Erasmus+, KA2 – Cooperation for Innovation and the Exchange of Good Practices Strategic Partnerships for adult education 2016-1-RO01-KA204-024504 – BUILDING BRIDGES: PROMOTING SOCIAL INCLUSION AND WELLBEING FOR PARENTS OF CHILDREN WITH SPECIAL NEEDS – PSI_WELL, luni, 31 octombrie 2016, ora 1100, în Aula corp E – USV.
Proiectul de parteneriat strategic în domeniul educaţiei adulţilor se dezvoltă în cooperare cu alte cinci universităţi europene: Universitatea Lleida – Spania, Institutul Politehnic Braganca – Portugalia, Universitatea Zagreb – Croaţia, Universitatea Klaipeda – Lituania, Universitatea Bogazici, Istanbul – Turcia.
Proiectul îşi propune promovarea incluziunii sociale, a echităţii și stării de bine pentru familiile aflate în risc, printr-un program de intervenţie pentru părinţii copiilor cu nevoi speciale. Ne-am bucura să fiţi împreună cu noi, participarea dumneavoastră fiind prilejul constituirii unei colaborări pentru dezvoltarea comunităţii sensibile faţă de nevoile familiilor aflate în risc.

Invitație