Iulia Sîrghi-Covalciuc

Iulia Sîrghi-Covalciuc

Iulia Sîrghi-Covalciuc este din 2014 trainer de dicție la Casa de Cultură a Studenților din Suceava unde ține cursul de radio-dicție, doctorand USV în Filologie și este unul dintre cei mai cunoscuți moderatori de radio din județul Suceava. A realizat în perioada 2012-2015 emisiunea TV- Se întâmplă la USV la postul BUCOVINA TV REGIONAL.

Începând din 2004 este coordonatorul Radio USV. A participat la conferințe, stagii și a colaborat în diverse proiecte în domeniul științelor comunicării și media în județul Suceava, Iași, București, Ucraina: Conferința ArboMedia Iași, Gala Voluntarilor, Distincția „Meritul Bucovinei”, Zilele Lecturii ediția a VIII-a, sesiune de formare în „Jurnalism antreprenorial”.

În perioada 2016-2019 a fost consilier de imagine în cadrul Departamentului Relații Publice, Comunicare și Imagine al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. A absolvit masterul în Mass-media și Publicitate la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării; este licențiată în Comunicare și Relații publice la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. Este redactor șef și practică jurnalismul radio la postul regional Viva FM. În perioada 2020-2021 a susținut cursuri și seminarii de Comunicare, Introducere în Științele Comunicării și Introducere în sistemul mass-media în cadrul Facultăților de Litere și Științe ale Comunicării și Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

Iulia Sîrghi Covalciuc: „Se spune prin popor că oamenii care se trezesc dis-de-dimineață sunt cei care se bucură mult de viață! Echipa Radio Usv e mereu matinală deci, trageți voi concluziile. Sunt o bucovineancă hotărâtă, sensibilă și vorbăreață, deseori agit lucrurile la radio. (https://icnaconvention.org) Microfoanele de la USV mi-au fost aproape la bine și la greu. Ador cuvintele și îmi place muzica veselă. Am avut marea șansă să mi se întâmple unul din lucrurile în care am crezut – Radio USV. Sunt coordonatorul echipei Radio Usv și am grijă ca în redacția USV să existe un echilibru: între pasiunea studentului pentru radio, între timiditate, emoții și curaj. Există și câteva secrete ale acestei meserii: munca, foarte multă pasiune și respect. Aviz amatorilor!”