Expoziţia de Inovare si Educație Creativă pentru Tineret, ediția a VIII-a

În perioada 31 mai – 2 iunie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a
organizat cea de-a VIII-a ediție a Expoziţiei de Inovare si Educație Creativă pentru Tineret (ICE-USV), cu sprijinul Forumului Inventatorilor Români și Asociației Generale a Inginerilor din România. Manifestările au făcut parte din programul proiectului Pro- USV-Biom și au fost susținute de firmele SC Tehnoelectric SRL și SC Corsem Impex SRL, ambele din județul Suceava.

În cadrul evenimentului, tinerii inventatori și-au expus ideile sub formă de
postere sau prototipuri. Activitățile au inclus și un workshop și zece prezentări într-o secțiune 10-InSTEAD, pe subiecte legate de domeniul inovării în știință, tehnologie, inginerie, artă și design, cu participanți din universitate și din țară, care au interacționat cu cei aproximativ 300 de tineri. Prezentările au avut ca subiect organizarea și managementul activităților de cercetare, bioacustica, dezvoltarea creativității, precum și stimularea antreprenoriatului.
La ediția din acest an a ICE-USV au fost înregistrate 101 lucrări, cu autori din
România, Camerun, Indonezia, Croația, Polonia, Taiwan și Republica Moldova,
reprezentând diferite asociații, institute de cercetare și universități: Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizică Tehnică din Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Academia Forțelor Terestre „N. Bălcescu” din Sibiu, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Stat din Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei, Casa de Cultură s Studenților din Sibiu, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testimițeanu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și altele.
Pe lângă medaliile de aur, argint și bronz, în cadrul evenimentului au fost
acordate patru premii speciale: premiul pentru cea mai bună inovație, premiul pentru cea mai bun proiect, premiul In Memoriam Dorel Cernomazu și premiul special al
juriului.