În perioada 8-28 mai, campusul Universității din Suceava se va anima, la fel ca în fiecare an, prin intermediul activităților organizate în cadrul Festivalului Zilele și Nopțile Studențești.
Manifestările sunt organizate de Asociația Studenților din Universitatea Suceava și Casa de Cultură a Studenților.
Cea de-a 7 –a ediție a festivalului înseamnă suspans, adrenalină, distracție și evenimente ce antrenează mintea și spiritul studenților și viitorilor studenți suceveni.
Activitățile includ concerte, seri de film în aer liber, activități sportive, petreceri nocturne și concursuri.
Festivalul Zilele și Nopțile Studențești debutează cu Marșul Absolvenților USV (eveniment în premieră) și cu un concert Voltaj, pe esplanada din centrul orașului.
Am aflat și alte detalii în această dimineață, în cadrul emisiunii Viață de Student, moderată de Alina Andronic. Petruț Mihuț, vicepreședinte Relații Publice și Tehnic ASUS ne-a oferit și alte informații despre Festivalul Zilele și Nopțile Studențești. Puteți asculta interviul chiar aici, urmând ca emisiunea integrală să fie disponibilă în curând.