Concert cu Vali Boghean Band la USV

vali-boghean-web

 

Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava vă invită la un concert deosebit susținut de Vali Boghean Band.
Evenimentul va avea loc joi, 24 noiembrie, de la ora 19.00, în Auditoriumul USV „Joseph Schmidt”.
Valentin Boghean este unul dintre cei mai talentați muzicieni din Republica Moldova, aclamat de publicul care umple sălile de spectacole până la refuz. Pe lângă vocea sa inconfundabilă, Vali este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul și clarinetul, dar nu ratează ocazia de a-și cuceri audiența cu interpretări la chitară clasică și bass.

El va fi acompaniat de un band ce are în componență unii dintre cei mai buni muzicieni din Republica Moldova, cu o mare experiență internatională.
Componența: Valentin Boghean, Valeriu Cascaval – tambal, Oleg Lascu – contrabas, Garry Tverdohleb – tobe, Alexandru Daraban – chitară, Gheorghe Postoronca – chitară bass, Valentin Schirca – clape, Focsa Sandu – acordeon, Radu Talambuta – vioară, Vitalie Turcanu – saxofon, Petru Moiseev – percuție.
Prețul unui bilet este de 30 lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Biletele se pot achiziționa online pe www.ccs-sv.ro / www.biletesuceava.ro sau de la Observatorul Astronomic, de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 12:00.
Informații suplimentare la 0752 092 606 sau Casa de Cultură a Studenţilor Suceava.

Audiție plăcută!