Conferința internațională Managementul integrat al resurselor de mediu, organizată de Facultatea de Silvicultură Suceava
Vineri, 29 octombrie 2021, Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din
Suceava (USV) a organizat cea de-a cincea ediție a conferinței internaționale Managementul integrat
al resurselor de mediu / Integrated Management of Environmental Resources (IMER).
Conferința a fost organizată în sistem on-line și s-a bucurat de o largă audiență, fiind distribuită pe
canalul social-media al facultății. Evenimentul a reunit 63 de lucrări științifice, 14 fiind prezentate de
autori străini (din Italia, Germania, Ucraina, Cehia, Slovacia, Serbia și Moldova), iar 49 aparținând
cercetătorilor de la facultățile și institutele de cercetare naționale.
Sesiunea plenară a abordat rolul pe care gestionarea pădurilor îl va juca în contextul strategiilor de
bioeconomie și biodiversitate, integrate în noua versiune (din 2021) a strategiei forestiere europene.
Profesorul Davide Pettenella, de la Universitatea din Padova, a deschis conferința cu o prezentare a
provocărilor care reies din documentele programatice europene, realizând o analiză comparativă a
modului în care țările membre au integrat aceste aspecte în finanțarea din planurile naționale de
redresare și reziliență. Prezentările ulterioare au detaliat, pe secțiuni specifice, diferitele provocări pe care
atât România, cât și celelalte țări europene trebuie să le depășească, cum ar fi: elaborarea unor strategii
forestiere aliniate cerințelor europene, folosirea optimă a instrumentelor de finanțare a sectorului
forestier, adaptarea practicilor de management și protecție a pădurilor la schimbările climatice,
promovarea pădurilor cu structuri naturale etc. Au fost abordate și problemele specifice la nivel național,
precum analiza coerenței legislației silvice, problematica infracționalității silvice și necesitatea unei
strategii de comunicare eco-silvică, fundamentată pe argumente științifice.
Organizarea conferinței IMER arată implicarea Facultății de Silvicultură din cadrul USV în cercetarea
forestieră și de mediu, concentrându-se pe domenii de interes pentru comunitatea științifică, decidenții
politici și societate.