În perioada 7–8 noiembrie a.c., Universitatea Națională „Yuriy Fedkovici” din Cernăuți va găzdui cea de-a XVIII-a ediție a Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu” (CISL), organizată în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea de Stat din Moldova.
Evenimentul are ca temă centrală „Coșeriu și principiul libertății” și se doreşte a fi o dezbatere asupra modului în care ideea libertății, înțeleasă ca fundament al vorbirii și ca expresie a creativității lingvistice, structurează întreaga gândire coșeriană.
Colocviul reunește peste 70 de cercetători din România, Republica Moldova, Ucraina, Spania, Germania, Italia și Japonia, într-un dialog științific dedicat libertății în limbaj, cultură și gândire. Printre cercetătorii care vor susţine comunicări în plen, îi amintim pe Eugenia Bojoga (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca), Cristinia Paladian (Universitatea Națională „Yuriy Fedkovici”, Cernăuți, Ucraina), Ludmila și Cristina Zbanț (Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, Republica Moldova), Ikarashi Keita (Universitatea din Nagaoka, Japonia), Ana Agud (Universitatea din Salamanca, Spania), Sanda-Maria Ardeleanu, Mircea A. Diaconu, Rodica Nagy (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava).
Pe parcursul celor două zile de colocviu, desfășurat în format hibrid, participanții vor prezenta lucrări în cadrul următoarelor secţiuni tematice: Eugeniu Coşeriu, Lingvistică generală și aplicată, Discurs literar și semiotic, Tradiție și cultură, Dialog intercultural.
Această ediţie a coloviului se desfăşoară, conform tradiţiei, în cadrul parteneriatului istoric dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea Națională „Yuriy Fedkovici” din Cernăuți, iar comitetul de organizare reuneşte cercetători din cele trei universităţi: conf. univ. dr. Cristinia Paladian, şefa Catedrei de Filogie Română şi Clasică, şi conf. univ. dr. Felicia Vrânceanu (Universitatea Națională „Yuriy Fedkovici”, Cernăuți, Ucraina), prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, iniţiatoarea şi organizatoarea acestei prestigioase manifestări începând cu anul 1992 (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), conf. univ. dr. Angela Grădinaru (Universitatea de Stat Moldova) şi cercetător CSIII habil. Cristina Bleorţu (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava).
Deschiderea oficială a acestei renumite manifestări ştiinţifice internaţionale va avea loc vineri, 7 noiembrie, de la ora 10.00, și poate fi urmărită online, accesând link-ul https://meet.google.com/wke-wuxq-ptu.

