Câştigătoarea Campionatului European Universitar de Handbal s-a întors acasă (FOTO + AUDIO)

CSU Suceava a câștigat Campionatul European Universitar de handbal desfășurat la Malaga – Spania. 

În finală, jucătorii antrenați de ADRIAN CHIRUȚ s-au impus cu 23 – 22 în fața universității germane Duisburg Essen.

În cadrul competiției, handbaliștii suceveni au mai câștigat meciuri cu echipe din Turcia, Spania și Franța.

Sucevenii au ajuns acasă luni dimineață, fiind primiți la USV de conducerea instituției și de suporterii fideli. Primirea a fost pe măsură:

 

 

Chiar dacă erau vizibil obosiţi, jucătorii nu s-au ferit să împartă bucuria victoriei şi cu cei prezenţi, la ora 1.00, în holul Corpului A.

 

Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa i-a felicitat pe jucători şi antrenori şi a precizat că va propune în consiliul de admionistraţie din data de 11 iulie, acordarea unei burse excepționale în valoare de 10 mii de euro pentru întreaga echipă.

Antrenorul ADRIAN CHIRUȚ a spus că lupta pentru titlu a fost deosebit de grea deoarece venea după o vacanță, iar echipele adverse s-au prezentat cu loturi puternice.