Succes remarcabil al programului Erasmus pentru Tinerii Antreprenori, implementat în România de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizație intermediară și punct local de contact în cadrul Erasmus pentru Tinerii Antreprenori, program lansat de Comisia Europeană în 2009, se mândrește cu rezultate remarcabile, care demonstrează interesul manifestat de mediul de afaceri din România pentru deschidere internațională, dar și implicarea susținută a universității sucevene în dezvoltarea unei culturi antreprenoriale autentice și de calitate.

De la începutul implementării programului, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a finanțat 24 de tineri antreprenori români, care au avut parte de experiențe profesionale remarcabile alături de antreprenori cu experiență din state europene precum Portugalia, Germania, Spania, Irlanda, Belgia, Austria, Olanda, Grecia, Danemarca, dar și din Coreea. Antreprenorii cu experiență români, care au ales USV ca organizație intermediară EYE (Erasmus for Young Entrepreneurs), au beneficiat de colaborări cu tineri antreprenori din Slovacia, Italia, Grecia, Turcia și Ucraina. 

Schimburile de experiență dintre antreprenori români și străini au adus beneficii tuturor participanților și au facilitat crearea de contracte și proiecte noi, precum și creșterea veniturilor antreprenorilor cu experiență.

Erasmus pentru Tinerii Antreprenori este un program de schimb transfrontalier, care oferă antreprenorilor noi sau aspiranți șansa de a învăța de la antreprenori cu experiență, care conduc companii de succes în alte țări participante în program. Schimbul de experiență are loc în timpul unei șederi în țara antreprenorului cu experiență, ceea ce îl ajută pe antreprenorul tânăr să dobândească competențele necesare pentru a conduce propria sa afacere. Antreprenorul gazdă beneficiază de perspective noi asupra afacerii sale și are ocazia de a coopera cu parteneri străini sau de a învăța despre noi piețe internaționale.

În acest moment, în programul EYE sunt implicate 45 de țări. Totodată, EYE se mândrește cu 11.610 relații internaționale de colaborare între antreprenori de toate vârstele, 21.529 de antreprenori tineri și 13.006 de antreprenori cu experiență înscriși în program.