Alexia PLĂCINTĂ, studentă la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, a primit titlul de ,,Tânărul Poet al Anului”

Joi, 15 ianuarie a.c., în Sala Perpessicius” a Muzeului Național al Literaturii Române din București, s-a desfășurat Programul „Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025”, o celebrare a celei de-a șaisprezecea ediții a Zilei Culturii Naționale. Având un caracter multiart, acest eveniment cultural a fost organizat de Primăria Municipiului București, prin Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Asociația Euro Culturart și Radio România Cultural. În calitate de parteneri, menționăm și Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România APLER, precum și Opera Scrisă.ro -societate de gestiune a drepturilor de autori.

Avându-i ca invitați speciali pe Mike Godoroja & Blue Spirit, Radio România Cultural a transmis în direct acestă ediție, la care juriul a fost format din scriitoarea Cristina Bogdan, Bianca Burța-Cernat (critic şi istoric literar) și Cosmin Perț (poet, prozator și eseist).

Alexia PLĂCINTĂ, studentă la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a primit titlul de ,,Tânărul Poet al Anului, pentru volumul de debut,intitulat ,,Formula lucrurilor simple, apărut la Editura Tracus Arte din București, sub pseudonimul Alexia.

Alexia PLĂCINTĂ a fost secretar al Casei de Poezie „Light of ink” din Suceava, semnând texte publicate în antologia Casa de Poezie (Ed. Vinea, 2023) și în revistele Tomis, Bucovina literară, Expres cultural, dar și pe diferite platforme online.

În anul 2024, ea a obținut Marele Premiu în cadrul Concursului Național de Poezie „Nicolae Labiș” și, un an mai târziu,  Premiul I în cadrul Concursului Național „Rețeaua Literară”. A susținut lecturi la FILIT Iași, Institutul Blecher, Matca și „Poezia e la Bistrița”.

„Ziua de 15 ianuarie a fost una specială pentru mine. Am primit titlul de ,,Tânărul Poet al Anului,” în cadrul ,,Galei Tinerilor Scriitori”, ediția XVI-a, pentru ,,Formula lucrurilor simple” ceea ce a însemnat confirmarea faptului că poezia sinceră, născută din lucruri mici, poate ajunge la oameni. A fost un moment de bucurie și recunoștință, care mi-a dat curaj să continui să scriu. Poezia pentru mine este un exercițiu de respirație controlată, o extensie a personalității mele”, a transmis Alexia Plăcintă.