Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava invită publicul marți, 12 mai a.c., de la ora 18:00, în Auditorium „Joseph Schmidt”, la evenimentul „Seară de chitară”. Pe scenă vor urca Samuel Duciuc și Alexandru Dragomirescu, iar intrarea este liberă. Recitalul propune o întâlnire cu muzica de chitară într-un format
Lună: mai 2026
Conferința internațională ICEMS-BIOMED
Ingineria medicală reprezintă unul dintre cele mai dinamice și importante domenii la nivel global, aflat la intersecția dintre medicină, inginerie și tehnologia informației. Progresele din acest domeniu contribuie direct la îmbunătățirea diagnosticării, tratamentului și monitorizării pacienților, prin dezvoltarea de echipamente medicale avansate, sisteme de imagistică, tehnologii de inteligență artificială pentru analiză medicală sau dispozitive biomedicale
Studenții de la specializarea Media digitală, anul II, organizează o conferință dedicată dezvoltării personale și educației financiare
Studenții anului II de la specializarea Media digitală, din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, USV, anunță organizarea conferinței „Cum investesc în mine? (Descoperă ce a funcționat pentru cei mai buni)”. Evenimentul va avea loc luni, 11 mai, începând cu ora 10:00, la Book Café. Conferința își propune să evidențieze cât de
SINERGIE climatică – Randament sustenabil prin modelare și eforturi comune pentru guvernanța malurilor râurilor și a barajelor, ca fundament al rezilienței climatice a comunităților
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează proiectul transfrontalier “SINERGIE climatică – Randament sustenabil prin modelare și eforturi comune pentru guvernanța malurilor râurilor și a barajelor, ca fundament al rezilienței climatice a comunităților”, cod ROUA00460. Proiectul este finanțat din Programul Interreg NEXT VI-A România-Ucraina 2021-2027, prioritatea de dezvoltare socială transfrontalieră. Proiectul abordează câteva provocări
USV găzduiește conferința „EUROPA, ÎNCOTRO?”
Cu prilejul Zilei Europei, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Fundația Schuman România, Liceul Teoretic „Filadelfia” și Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, organizează, sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 10:00, în Auditorium „Joseph Schmidt”, conferința „EUROPA, ÎNCOTRO? Câteva scenarii geopolitice despre viitorul Uniunii Europene”, un eveniment dedicat reflecției asupra valorilor
Conferința studențească națională CONSENSUS, ediția a XII-a Digital Frontiers: Language, Identity, and the Ethics of AI in English Studies
Astăzi, 7 mai, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat cea de-a XII-a ediție a conferinței studențești naționale CONSENSUS, cu tema „Digital Frontiers: Language, Identity, and the Ethics of AI in English Studies”, un eveniment dedicat dialogului academic interdisciplinar și explorării impactului noilor tehnologii asupra
Sesiuni de pregătire pentru admiterea la programul de licență Cinematografie, fotografie, media
În lunile mai și iunie a.c., Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează trei sesiuni online de pregătire și consiliere dedicate candidaților interesați de înscrierea la programul de licență Cinematografie, fotografie, media (Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate-media, filmologie). În cadrul acestor sesiuni, participanții vor avea ocazia să
Conferința internațională ICEMS-BIOMED
În perioada 7 – 8 mai a.c., Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava găzduiește cea de-a treia ediție a conferinței internaționale ICEMS-BIOMED (International Conference on Electromagnetic Fields, Signals and BioMedical Engineering), la care vor participa cercetători și specialiști din domenii de vârf ale ingineriei și științelor biomedicale. Evenimentul este inițiat de Academia Forțelor Terestre „Nicolae
Congresul internațional SAnTINA IV
În zilele de 6 și 7 mai, Society for the Analysis of Cultural Topics and Linguistic Identities n’Asturies, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universidade de Vigo (Spania), University of California, Riverside, și Oklahoma State University (SUA) organizează congresul internațional SAnTINA IV. Evenimentul a reunit peste 50 de cercetători din 25 de instituții din Europa,
Ministrul educației, prof. univ. dr. Mihai Dimian, i-a prezentat premierului României câteva din realizările și proiectele USV
Vizita premierului României în Suceava, în vederea participării la deschiderea unei creșe moderne în cartierul Burdujeni (investiție finanțată prin PNRR, parte din programul național pentru educația timpurie) și a semnării contractelor pentru două loturi ale Autostrăzii A7 (Pașcani–Suceava), a debutat cu o descindere la Universitatea „Ștefan cel Mare” (USV). Însoțit de ministrul educației, dl. prof.
