Știri

Conferința ,,Profilul inginerului de industrie alimentară între percepție și cerințe” la USV

Sâmbătă, 1 aprilie, la ,,Universitatea Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc conferința  ,,Profilul inginerului de industrie alimentară între percepție și cerințe”, organizată de Facultatea de Inginerie Alimentară. Această conferință a avut rolul de a-i pune pe angajatorii din domeniul industriei alimentare față în față cu studenții. Astfel, la acest eveniment au asistat angajatori,

Știri

Despre concursul de afiș publicitar “Promo-stud”, cu lector universitar doctor Petru-Marian Arnat

Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, cu aportul nemijlocit al specializării Comunicare şi Relaţii Publice, organizează, în perioada 1 martie – 4 mai 2017, prima ediție a concursului de afiş publicitar “Promo-stud”, cu tema Creativitate şi performanţă în publicitate. Obiectivul competiției este încurajarea tinerelor talente şi dezvoltarea

Arhiva Dreptul la sănătate

Despre ceea ce înseamnă timpul

Încă de mici am fost învățați să înțelegem timpul ca o linie care este împărțită în trei axe, trecutul, prezentul și viitorul. De aici putem să susținem că percepția noastră, a omului modern, este una simplistă asupra acestui eveniment care pe lângă faptul că guvernează mintea și corpul nostru, este și stăpânul Universului. Timpul linear

Știri Uncategorized

Delia concertează la Balul Primăverii Studențești de la Suceava

Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava vă invită la Balul Primăverii Studențești. Invitatul special al acestui eveniment este DELIA, una dintre cele mai de succes cântărețe din România. În deschidere vor interpreta trupele Artis Band și Univercity. Evenimentul va avea loc pe data de 27 aprilie 2017 la Casa de